Cerere în căsătorie pe unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din lume. Aventura celor doi s-a încheiat la poliție

Cerere în căsătorie pe unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din lume. Aventura celor doi s-a încheiat la polițieCerere căsătorie. Sursa foto iStock

Un gest spectaculos s-a încheiat cu intervenția autorităților la New York, după ce un cuplu a urcat pe vârful clădirii Empire State Building pentru a se logodi. După momentul surprins de mai mulți martori, cei doi au fost reținuți de poliție, potrivit CNN.

Cerere în căsătorie cu peripeții. Cuplul, reținut după coborârea de pe clădire

Potrivit informațiilor furnizate de AP, cei doi proaspăt logodiți au fost reținuți de polițiști după ora 13:00, ora locală.

Identitatea lor nu a fost făcută publică, iar autoritățile au precizat că nimeni nu a fost rănit în timpul incidentului.

Cum s-a desfășurat momentul

Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, când două persoane au fost observate pe vârful clădirii Empire State Building, una dintre cele mai cunoscute atracții din New York, relatează CNN.

Cei doi purtau măști și păreau să își celebreze logodna la peste 400 de metri deasupra orașului.

În imaginile surprinse la fața locului, cuplul afișa un banner pe care era înscris mesajul: Când puterea iubirii învinge iubirea puterii, lumea cunoaște pacea.

Deocamdată, nu este clar cum au reușit cei doi să ajungă în vârful clădirii, care are o înălțime de 426 de metri.

Empire

Empire State. Sursa foto: Dreamstime

Poliția a deschis o anchetă după cererea în căsătorie

Poliția din New York a anunțat că investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul, petrecut în jurul prânzului, la clădirea situată pe Fifth Avenue.

La fața locului au intervenit zeci de polițiști, inclusiv echipe ale Unității de Servicii de Urgență, pentru a gestiona situația și a coborî în siguranță persoanele aflate pe clădire.

Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cum au reușit cei doi să pătrundă într-o zonă cu acces restricționat și dacă vor fi formulate acuzații împotriva acestora.