Cele mai frumoase plaje din Caraibe. Locurile care atrag turiștii ca un magnet și par rupte din Rai

Cele mai frumoase plaje din Caraibe. Locurile care atrag turiștii ca un magnet și par rupte din RaiPlajă. Sursa foto: Pixabay

Turiștii au votat care sunt cele mai frumoase plaje din Caraibe. Pe locul 6 în top este o plajă din Aruba. Baby Beach se numește și este fermecătoare cu apele sale calme și deloc adânci. Este perfectă pentru familiile care au copii mici. Nisipul fin, apa albastru turcoaz și palmierii din jur creează un cadru perfect pentru relaxare.

Se poate face snorkeling iar apa de cocos se găsește la aproape toate standurile. Pe locul 5 în top este o locație din Republica Dominicană. Plaja Bavaro pare ruptă din cărțile poștale. Nisipul este foarte fin, alb, ape calde și limpezi și palmieri umbroși. Linia de coastă găzduiește o barieră de recif naturală care creează valuri perfecte pentru înot și snorkeling.

Plaje care-ți taie răsuflarea

Iar apusul îl puteți vedea de la unul dintre barurile amplasate pe plajă. Următoarea pe listă este amplasată în insulele Cayman. Mile de nisip ultra-alb și apă cristalină alcătuiesc plaja Seven Mile. Este un loc relaxant, potrivit pentru familii, perfect pentru plimbări desculțe și pentru a surprinde apusuri frumoase. Se pot practica diferite sporturi nautice, de la snorkeling la scufundări.

Grădinile Regelui sunt cele care găzduiesc următoarea plajă pe listă. Playa Pilar are o apă superbă de un albastru verdeață, nisip alb pudră și vederi uimitoare. Și aici se pot face diferite sporturi nautice. În Cuba se află plaja de pe locul trei. Plaja Varadero are tot ce te-ai aștepta de la o plajă perfectă: nisip auriu, apă albastru turcoaz și apusuri uimitoare. Valurile blânde sunt perfecte pentru înot, snorkeling sau caiac.

Aruba este pe locul doi

Peisajul natural este unul dintre cele mai frumoase din lume. În Aruba se află plaja de pe locul doi. Excelentă pentru familii sau pentru oricine își dorește doar o zi relaxantă pe plajă, Eagle Beach este un loc deloc aglomerat. Nisipul este fin, iar apusurile sunt spectaculoase. Pe primul loc se află plaja Grace Bay din Turks și Caicos. Aceasta este un loc pitoresc, cu nisip alb pudră și ape albastre strălucitoare.

Bariera sa de recif creează condiții perfecte pentru scufundări și snorkeling. S-ar putea chiar să vedeți câteva țestoase! La sfârșitul zilei, puteți admira apusul uluitor.

 

Ne puteți urmări și pe Google News