Cel mai mare proiect feroviar din România, imagini spectaculoase. Lucrările sunt în toi

Cel mai mare proiect feroviar din România, imagini spectaculoase. Lucrările sunt în toiTren. Sursa foto: Arhiva EvZ

Lucrările la cel mai mare și mai dificil proiect feroviar din România sunt în plină desfășurare. Reprezentanții companiei Aktor, din Grecia, au transmis că cele patru tuneluri din viitoarea cale ferată Brașov-Sighișoara au fost deja forate.

Cele patru tuneluri vor avea o lungime de 24 de kilometri și vor face legătura între Brașov și Sighișoara. Valoarea celor patru TBM-uri (tunnel boring machin, aparatele de forare) este de peste 70 de milioane de euro. Aproximativ 40 de milioane de euro au fost achitați din fondurile proprii ale companiei din Grecia.

"Lucrăm zi și noapte pentru a ne atinge target-ul. Și sperăm să reușim, cu ajutorul logisticii și experienței pe care o avem, pentru că avem o experiență specială în acest sens, să putem finaliza într-un an și jumătate această lucrare pe care o avem în față”, a declarat Sotiris Koropoulis, director de proiect.

Toate cele patru "cârtițe" lucrează

Pe șantierul Racoș-Ormeniș se lucrează de zor, 24 de ore din 24. Cele patru "cârtițe" care forează tunelurile de pe o parte și alta vor tăia munții și vor diminua durata călătoriei dintre cele două orașe.

”Este cel mai mare proiect cu TBM-uri din țară. Aici vorbim de reabilitarea căii ferate Brașov-Sighișoara, lotul doi. Pe șantierul Racoș-Ormeniș este o activitate intensă. Și avem cele două cârtițe care lucrează în flux continuu la momentul actual”, explică și Romeo Răcășan, TBM supervizor, pentru Antena 3.

Brașov-Sighișoara, tunel

Brașov-Sighișoara, tunel. Sursa foto: aktor

Pentru modernizarea căii ferate pe secțiunea a 2-a a liniei Brașov-Sighișoara au fost mobilizate forțe uriașe: peste 200 de subcontractori și furnizori români de servicii, echipamente și subansamble.

Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara este cofinanțată de Uniunea Europeană.

Brașov-Sighișoara, tunel

Brașov-Sighișoara, tunel. Sursa foto: aktor

Costurile proiectului

În planul proiectului se mai precizează că distanța de 128 de kilometri dintre Brașov și Sighișoara va fi realizată în doar o oră și 30 minute cu trenul. În prezent, durata călătoriei este de trei ore.

Contractul a fost semnat între CNCF CFR SA și asocierea Railworks în 2020, iar lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov-Sighițoara au constat 2,9 miliarde de lei.

În ceea ce privește lotul 2, Asocierea Railworks a câștigat contractul la final de 2019, iar suma achitată a fost de 2,72 miliarde de lei.