Cel mai mare festival de muzică disco din România revine la Timișoara în 2020
- Georgeta Petrovici
- 3 iunie 2019, 14:59
Cel mai mare festival de muzică disco din România, s-a încheiat duminică noaptea la Timișoara, după trei zile în care zeci de mii de oameni au umplut stadionul Dan Păltinișanu din orașul de pe Bega.
Cinci scene, 50 de artiști și multe alte atracții, așa se poate rezuma evenimentul declarat, deopotrivă de organizatori și poublic, un succes. Au urcat pe scenă, la Timișoara, Modern Talking, Ace of Base, Alphaville, Sandra, Nana, Haddaway sau East 17, No Mercy, Sabrina, LayZee AKA Mr President, Captain Jack, Boney M, Ricchi e Poveri și alte staruri, în mare parte aflate în premieră în România. Iar publicul a cântat ca în tinerețe. Organizatorii spun că au cheltuit aproximativ 1,5 milioane de euro pentru a pune la punct prima ediție a Diskoteka Festival din Timișoara, oferind condițiile tehnice impresionante: peste 400.000 wați sunet, ecrane led și elemente de decor fabuloase.
Anul viitor, Diskoteka festival va reveni la Timișoara, transmit aceiași organizatori. Au fost deja semnate precontracte cu mai multe vedete, printre care: UB 40, Toto Cutugno, Al Bano, Dj Bobo, Blue System, Fun Factory, Coolio. (Sursa foto: Facebook / Diskoteka / Petru Cojocaru)