Sfântul Proroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan, de unde şi numele său: Ilie Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele iudeilor (c. 874-853 î.Hr.).

Regele Ahab îşi luase de soţie o feniciană, Izabela din Sidon, femeie care se închina la Baal, unul din zeii principali ai fenicienilor.

Ea îl îndemna pe soțul ei să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal.

La insistențele Izabelei, regele Ahab a părăsit credinţa cea adevărată şi, îmbrăţişând el legea idolească, a poruncit ca întregul popor să se închine lui Baal, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând temple păgâne, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe slujitorii zeului fenician

S-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Sfântul Ilie Prorocul care, venind la curtea regelui, l-a mustrat cu asprime pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, l-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă.

Pentru această amenințare și pentru îndrăzneala lui, regele a vrut să-l omoare. Prorocul s-a ascuns însă în Valea pârâului Chedron, unde mânia regelui nu-l mai putea ajunge.

După trei ani şi jumătate, Sfântul Proroc s-a întors la curtea regelui Ahab, unde îi provoacă la un adevărat duel pe preoții lui Baal de la curtea regelui. Astfel, Ilie a cerut să fie aduși doi viței pregătiți pentru sacrificiu și așezați pe câte un rug, și i-a îndemnat pe preoții păgâni să aprindă rugul prin forța rugăciunii.

Rugăciunile sutelor de preoți ai lui Baal către zeul lor, deși s-au desfășurat de dimineața până seara, s-au dovedit inutile. La lăsarea serii, când aceștia s-au dat bătuți, Sfântul Ilie a lansat un singur strigăt către cer, la Dumnezeul lui Israel, că focul s-a aprins brusc, mistuind jertfa.

Poporul, văzând minunea Prorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat!” (3 Regi 18, 39) şi, prinzând pe slujitorii lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înşele lumea. Foametea a încetat printr-o ploaie binecuvântată trimisă de Dumnezeu la rugăciunea Sfântului.

Prorocul Ilie a săvârşit şi alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărţit apa Iordanului şi a vorbit cu Dumnezeu pe muntele Horeb, Dumnezeu arătându-i-se „în vânt subţire” (3 Regi 19, 12). Prin vrerea lui Dumnezeu, Prorocul Ilie a fost ridicat la ceruri într-un car de foc, netrecând prin moarte.

El s-a arătat, împreună cu Prorocul Moise, la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, pe muntele Tabor. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va reveni pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca înainte-mergător al celei de a doua veniri a lui Hristos, mustrând pe Antihrist şi fiind omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul, Mielul cel biruitor.