Nu cred că există sarcină mai grea pentru un jurnalist, decât aceea de a explica ceea ce ține de domeniul evidenței absolute, elementare, ceea ce popular este definit a fi „la mintea cocoșului”.
După cum se știe, lotul celor șapte violatori din Vaslui a fost condamnat la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare, şi la plata, către victimă, a unor daune morale de 50.000 de lei. Decizia nu este definitivă, ea a fost contestată deja, atât de avocatul victimei, cât și de procurori. Procesul își va urma cursul la Curtea de Apel Iaşi, cu cei șapte acuzați în stare de arest.
Elementul nou, apărut între timp, este motivarea redactată de magistratul Judecătoriei Vaslui, cel care a pronunțat pedepsele în primă instanță. Trecem peste cele reținute de instanță cu privire la fapta propriu-zisă și la împrejurările în care s-a petrecut, sunt lucruri deja știute, nu este cazul să fie reluate, măcar și doar din decență. Cu privire la acestea, magistratul a constatat că faptele săvârșite, pe numele lor din Codul Penal, „viol în formă agravantă” şi „lipsire de libertate în mod ilegal”, s-au petrecut, în mare, așa cum ele au fost aduse la cunoștința opiniei publice.
Altceva atrage atenția în încheierea așternută de magistrat: „Instanţa sublinază că este lipsită de relevanţă calitatea morală a persoanei vătămate, aspect pe care inculpaţii au dorit să îl evidenţieze prin apărările pe care le-au formulat, întrucât libertatea fizică şi sexuală a unei persoane nu poate fi încălcată sub niciun pretext”.
Magistratul nu are în vedere doar această încercare de apărare mizerabilă, sinucigaș folosită în instanță de avocații celor șapte acuzați, ci a luat în calcul și încercarea de discreditare publică a victimei, prin campania dusă pe Facebook de mama unuia dintre ei: „Este drept că această campanie nu a provenit direct din partea inculpaţilor, însă o astfel de atitudine a unui părinte a inculpatului este o exteriorizare indirectă a atitudinii inculpaţilor faţă de victimă. Acest aspect reiese şi din modalitatea în care inculpaţii, prin apărători, şi-au formulat apărările, centrate pe a demonstra calitatea morală scăzută a victimei”.
Că o mamă, din disperare, din prostie crasă, din lipsă de educație elementară, din toate la un loc, încearcă o atare stratagemă, poate fi înțeles. Dar că niște avocați, oameni educați, cu studii superioare juridice, trecuți prin examene serioase, cu practică la bară, pot merge pe o asemenea strategie, este mai greu de priceput. Afară de cazul în care au dorit să-și înfunde proprii clienți. Cu certitudine, oamenii întregi la cap și la suflet au fost scârbiți de campania dusă împotriva victimei. Ea țintea descalificarea ei din rândul ființelor umane, beneficiare de drepturi apărate de lege și de societate.
Uluitor este că, în afară de cei acuzați, de familiile și prietenii lor, și alți oameni au fost de părere, pe rețelele de socializare, că victima „nu este chiar așa de victimă”, sau, și mai și, că „a găsit ceea ce a căutat”. De aceea, cred că precizările pe care magistratul le-a inclus în încheierea sa au o valoare care transcede cadrul legal, procesual. Una care educă, în sensul în care arată clar: a privi o victimă altfel decât ca pe o victimă nu înseamnă altceva decât o formă abjectă de complicitate cu agresorii.
Recomandările noastre
