Cea mai veche Biblie ebraică, în posesia unui fost ambasador american la București. Volumul, cumpărat pentru 38,1 milioane de dolari

Cea mai veche Biblie ebraică, în posesia unui fost ambasador american la București. Volumul, cumpărat pentru 38,1 milioane de dolariSursa foto: Twitter

Una dintre cele mai valoroase cărți din lume, o biblie ebraică veche de aproape 1.000 de ani, a fost cumpărată pentru 38,1 miloane de dolari. Codex Sassoon, o carte despre care se crede că datează de la finalul secolului al IX-lea a ajuns în posesia unui filantrop american, fost ambasador al SUA în România, Alfred Moses. Acesta nu intenționează să o păstreze, însă, pentru colecția personală, ci să o doneze Muzeului Poporului Evreu din Tel Aviv.

Codex Sassoon este o Biblie ebraică despre care se crede că are o vechime de aproximativ 1.000 de ani și care a fost scrisă undeva prin secolul al IX-lea. Este considerată cea mai veche Biblie aproape completă cunoscută, un artefact istoric de o valoare inestimabilă.

Această carte reuneşte toate cele 24 de texte ale Bibliei ebraice, așa cum au fost preluate din celebrele manuscrise de la Marea Moartă, care datează din secolul al III-lea î.Hr., inclusiv primele 10 capitole din Geneza. Codex Sassoon a fost considerată o carte valoroasă încă de la momentul apariției sale, dat fiind că pentru a obține cele 400 de foi de pergament, pe care a fost scrisă, au fost sacrificate în jur de 100 de animale. Textul a fost scris de un singur scrib.

„Este o capodoperă a artei scrierii”, declara în februarie Sharon Liberman Mintz.

Chiar dacă volumul este uşor uzat, ușor pătat și rupt pe alocuri, a fost atent reparat cu aţă sau cu tendoane. Textul este remarcabil de lizibil, scris cu litere pătrate, asemănătoare cu cele de pe pergamentele Torei din sinagogile din întreaga lume de astăzi.

Codexul a fost numit după cel mai faimos proprietar al său, David Solomon Sassoon (decedat în 1942).

Volumul a fost cumpărat de fostul ambasador Alfred Moses

Volumul a fost achiziționat, săptămâna aceasta, miercuri, 17 mai, la o licitație din New York, de un filantrop american, Alfred Moses, fost ambasador al Statelor Unite în România. Prețul plătit de fostul diplomat a fost de 38,1 milioane de dolari, fapt ce face ca Codex Sasson să fie una dintre cele mai valoroase cărți din lume.

Potrivit publicației The New York Times (NYT), volumul nu este destinat colecției personale a filantropului, ci va fi donat Muzeului Poporului Evreu din Tel Aviv. Sursa citată precizează că prețul de adjudecare este unul dintre cele mai mari obţinute vreodată pentru o carte sau pentru un document istoric, vândut la licitaţie.

Anterior, înainte de vânzarea propriu-zisă, valoarea lucrării a fost estimată între 30 de milioane de dolari şi 50 de milioane de dolari, scrie NYT. Oficialii casei de licitație Sotheby's au precizat că „bătălia” pentru adjudecarea volumului s-a încheiat în doar patru minute.

Sursa foto. Captura video

Motivul pentru care a fost achiziționată lucrarea

Codex Sassoona fost cumpărat de Alfred Moses şi de familia sa „în beneficiul American Friends of the ANU-Jewish People's Museum”, a precizat casa de licitaţii Sotheby's.

Acum, documentul se va întoarce la muzeul din Tel Aviv, unde a fost expus înainte de fi vândut, urmând urmând să fie inclus în expoziţia centrală.

„Biblia ebraică este cea mai influentă din istorie şi constituie piatra de temelie a civilizaţiei occidentale. Mă bucur ştiind că ea aparţine poporului evreu. A fost misiunea mea, realizând semnificaţia istorică a Codexului Sassoon, să mă asigur că acesta se va afla într-un loc cu acces global pentru toţi oamenii”, a declarat Alfred Moses, fostul ambasdor în România, în perioada 1994 - 1997.

Sursa foto: twitter

Parcursulul unei cărți foarte scumpe

Acest codex este într-o stare de conservare excepţională, din volum lipsind, în ciuda vechimii sale, doar câteva pagini.

„Această Biblie a fost scrisă în jurul anului 900, în Israel sau în Siria”, a declarat pentru AFP Sharon Mintz, specialist în texte evreieşti la Sotheby's.

Un act de vânzare arată că acest volum a fost vândut în anul 1000 şi păstrat în sinagoga din Makisin, în nord-estul Siriei (în prezent Markada), până în jurul anului 1400.

„Manuscrisul a dispărut apoi timp de aproximativ 500 de ani şi a reapărut în 1929, când a fost oferit spre vânzare lui David Solomon Sassoon, unul dintre cei mai mari colecţionari de manuscrise ebraice din lume”, a explicat Sharon Mintz.

Din 1989, Biblia a fost deţinută de finanţatorul şi colecţionarul elveţian Jacqui Safra şi a fost văzută de puţini cercetători.â

Una dintre cele mai scumpe cărți din lume

Un preț de 38,1 milioane de dolari se obține destul de greu la o licitație având ca obiect cărți sau documente istorice, notează NYT.

Pentru mulți ani, recordul de achiziție aofst deținut de Codex Leicester, un manuscris al lui Leonardo da Vinci cumpărat de Bill Gates în anul 1994. Fondatorul Microsoft a plătit pentru această lucrare un preț de 30,8 milioane de dolari, care actualizat ar ajunge la 62,4 milioane de dolari.

Un alt record al vânzărilor de documente istorice a fost atins în noiembrie 2021, când investitorul Ken Griffin a plătit 43,2 milioane de dolari pentru o primă ediţie a Constituţiei SUA.

Ultima oară, când a fost scos la vânzare, în anul 1989, Codex Sassoon a fost adjudecat pentru pentru 3,19 milioane de dolari (aproape 8 milioane de dolari, la valoarea de astăzi). Cumpărător a fost un dealer de artă care l-a vândut, mai departe, lui Safra pentru un preţ necunoscut.

Ne puteți urmări și pe Google News