Cea mai rece lună februarie din istorie. Frigul pune stăpânire pe România

Cea mai rece lună februarie din istorie. Frigul pune stăpânire pe RomâniaSursa foto: EVZ

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat că vremea va fi foarte rece toată săptămâna în România, inclusiv în partea de sud şi sud-est a ţării, cu nopţi şi dimineţi geroase, cu ninsori şi cu temperaturi ce pot coborî până la minus 16 grade Celsius.

Vremea va fi foarte rece

Meteorologii au anunțat că va fi extrem de frig până pe 25 februarie. Ei au spus februarie va fi una din cele mai reci luni februarie din istorie și că va ninge în majoritatea țării.

Ninsoare

Ninsoare. Sursa foto; Pixabay

„Urmează o săptămână foarte rece, cu nopţi şi dimineţi geroase, ceea ce va face să fie cea mai friguroasă săptămână din această iarnă. Temperaturile vor coborî până la minus 16 - minus 10 grade Celsius, valabile şi pentru partea de sud şi sud-est a ţării, unde se vor înregistra valori sub minus 10 grade”, a declarat directorul general al ANM, Elena Mateescu.

Ninsorile fac ravagii în toată țara

În sud-estul ţării stratul de zăpadă are acum grosimi de până la 15 centimetri şi va ninge în continuare, aşa încât vom avea un peisaj „autentic de iarnă, specific perioadei”, a mai spus meteorologul.

iarna

iarna / sursă: EVZ

Și la munte stratul de zăpadă va fi consistent, de până la 20 de centimetri grosime, iar vântul va sufla moderat, cu viteze între 25 şi 45 km/h.

Cea mai rece lună februarie din istorie

Directorul general al ANM a mai spus că sunt șanse mari ca acest episod de iarnă autentică să se înregistreze şi săptămâna viitoare, până în jurul datei de 25 februarie. Elena Mateescu a declarat că ianuarie a fost una dintre cele mai calde luni ianuarie din istorie, iar februarie va fi fi una din cele mai reci luni februarie din istorie.

„Februarie va fi una din cele mai reci luni februarie din istorie, aşa cum ianuarie va fi una din cele mai calde luni ianurie din istorie”, a ami spus Elena Mateescu.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre