Ce vrea să facă AUR în noua sesiune parlamentară. Reuniune CNC la Drobeta-Turnu Severin

Ce vrea să facă AUR în noua sesiune parlamentară. Reuniune CNC la Drobeta-Turnu Severinsursa: Facebook

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a stabilit prioritățile legislative pentru următoarea sesiune parlamentară, în cadrul Consiliului Național de Conducere desfășurat la Drobeta-Turnu Severin. Printre principalele teme anunțate de formațiune se numără fiscalitatea, sprijinirea capitalului românesc, reforma administrației, educația, transparența organizațiilor și securitatea energetică.

AUR vrea să majoreze plafonul pentru numerar

În domeniul fiscal, AUR propune majorarea plafonului pentru plățile în numerar efectuate de firme până la 50.000 de lei. Formațiunea susține și revenirea graduală la nivelurile de taxare anterioare majorărilor din ultimul an, respectiv TVA de 19%, TVA redus de 9% și impozit pe dividende de 8%.

Pentru microîntreprinderi, partidul propune readucerea plafonului de încadrare la 500.000 de euro.

O altă direcție vizează reforma instituțiilor statului. AUR susține reducerea numărului parlamentarilor la 300 și menținerea unui Parlament bicameral, invocând rezultatul referendumului din 2009.

Primari aleși în două tururi și limitarea mandatelor

Formațiunea cere și revenirea la alegerea primarilor în două tururi, precum și limitarea la două mandate a persoanelor care conduc instituții publice.

În educație, AUR anunță că va solicita eliminarea posibilității ca liceele să organizeze examene proprii de admitere, în favoarea unui sistem național unitar. Formațiunea mai susține reducerea normei didactice și diminuarea numărului de elevi din clase.

Pe agenda fiscală se află și un proiect privind introducerea unui TVA variabil pentru carburanți. Potrivit AUR, cota ar urma să fie de 5% în primele trei luni și de 9% ulterior, facilitatea urmând să fie eliminată automat după stabilizarea prețurilor petrolului.

AUR propune reducerea TVA la locuințe

Formațiunea propune și reducerea TVA pentru prima locuință de la 21% la 9%.

AUR mai anunță reluarea demersurilor pentru transparentizarea finanțării organizațiilor non-profit și promovarea unui proiect privind menținerea în funcțiune a grupurilor energetice de la Complexul Energetic Oltenia.

Reprezentanții formațiunii spun că toate aceste inițiative vor reprezenta componente importante ale activității parlamentare din noua sesiune.