Foame poate forţa un om să facă multe lucruri pe care nu credea că este în stare să le facă. Această realitate a fost testată de ruşii şi rusele din imagini, care au găsit ceva de vânzare şi au încercat să facă rost de o pâine.

Unii au pus pe tarabă câteva mere, alţii au pescuit câţiva peşti şi i-au adus imediat la târg, în timp ce unii n-au avut altceva de vânzare decât nişte reviste pentru adulţi.

Sunt doar câteva exemple cu mărfurile inedite. Cu mărunţişuri, mai bine spus. Obiecte, alimente, haine… Toate transformate în monedă de schimb pentru o masă caldă. Pentru puţină speranţă.

Sursă foto: englishrussia.com

ALTE GALERII FOTO SPECTACULOASE ŞI CU MOMENTE UIMITOARE:

SOLDAŢII NAZIŞTI în poze din Al Doilea Război Mondial. IMAGINI DE ARHIVĂ cu viaţa pe care o duceau cei care VISAU SĂ CUCEREASCĂ LUMEA l Foto galerie