Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor în 2026. Povara cade tot pe umerii părinților

Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor în 2026. Povara cade tot pe umerii părințilorElevi la școală Sursa foto: Dreamstime

Guvernul a decis ca alocațiile de stat pentru copii să nu fie majorate nici în 2026. Deși mulți părinți așteptau vești bune în acest sens, aleșii au decis să mențină aceleași sume stabilite în 2025. De altfel, este al doilea an consecutiv în care creșterea acestor drepturi este suspendată, după ce, la sfârșitul lui 2024, ordonanța „trenuleț” a blocat majorarea programată pentru 2025.

Alocații 2026. Părinții vor încasa aceleași sume

Legea nr. 141/2025, care a intrat în vigoare la 1 august și a stârnit numeroase controverse, prevede că alocațiile din 2026 să rămână la nivelul actual. Totodată, valoarea indicatorului social de referință (ISR) a fost menținută la același nivel, ceea ce influențează calculul altor beneficii sociale, precum indemnizația pentru creșterea copilului, șomajul sau pensiile.

În prezent, alocațiile de stat pentru copii se mențin la nivelul următor:

  • 719 lei pe lună pentru copiii mici, până la doi ani, respectiv până la trei ani în cazul celor cu handicap;
  • 292 lei pe lună pentru copiii între doi și 18 ani și pentru tinerii care urmează liceul sau școala profesională;
  • pentru copiii cu handicap cu vârsta între trei și 18 ani, alocația rămâne 719 lei pe lună.

Categoriile care pot primi acest ajutor după 18 ani

Conform legislației, alocația se acordă tuturor copiilor, inclusiv celor ai cetățenilor străini, cu condiția să locuiască cu părinții.

Dreptul la alocație se acordă începând cu luna următoare nașterii copilului și continuă până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru tinerii care urmează liceul sau o formă de învățământ profesional, precum și pentru cei cu handicap, alocația se menține până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.

Alocatii

Alocatii. Sursa foto: Arhiva EVZ

Tinerii care repetă anul școlar nu beneficiază de alocație, cu excepția situațiilor medicale dovedite. În cazul copiilor aflați în plasament familial sau instituțional, alocația lunară de plasament este calculată prin multiplicarea ISR cu 1,808, valoarea acesteia fiind 1.194 lei începând din martie 2024.

Detalii despre alocații

Plata alocației se face către părinți, tutore, curator sau asistent maternal, iar copiii peste 14 ani pot primi direct alocația cu acordul reprezentantului legal. Drepturile încetează în caz de deces al copilului, abandonarea studiilor sau schimbarea domiciliului în afara României pentru copiii cetățenilor străini.

Persoanele care primesc alocația sunt obligate să comunice orice modificare în componența familiei sau domiciliu în termen de 15 zile. Cei care nu respectă aceste reguli se pot alege cu sancțiuni cuprinse între 500 și 2.000 de lei.