Ce se întâmplă cu pădurile din România. Situația e disperată și pare fără rezolvare.

Perspective, dar cu dedicaţie

Ultimele promisiuni sunt din iunie 2020 şi îi aparţin chiar ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe. Într-o vizită în Oltenia, Alexe a promis că va îmbunătăţi legislaţia pentru facilitarea creării de suprafeţe împădurite. Și asta în vederea combaterii fenomenului deşertificării, spunând că are la dispoziţie fonduri financiare „de nu le poate duce”. Alexe a mai precizat că abia aşteaptă să îi cheltuiască pe împăduriri terenuri degradate.

Vorbe goale, pentru că stimabilul ministru se pare că venea după o paranghelie ce îi ocupase toată noaptea. Aceasta avusese loc la o cabană de pe un fond de vânătoare de la Bratovoeşti, judeţul Dolj. Alături de persoane influente din zona respectivă.

O spun oameni ce au fost acolo, la chiolhan, că n-au lipsit Cătălin Matei – directorul de la Direcţia Silvică Olt, Codruţ Bâlea – directorul de atunci al ROMSILVA, care este, acum, directorul Fond Forestier tot în Romsilva. La aceștia se adaugă vreo câţiva adjuncţi de-ai ministrului şi un adjunct de la Garda Forestieră Vâlcea.

Ce se întâmplă în realitate cu pădurile din România

Doljul a fost reprezentat de Iulică Băcioiu, din mediul privat, patronul Terra Silva, că la Direcţia Silvică Dolj nu se mai ştia exact cine e sau o să fie director, că dacă tot o să se desfiinţeze, ce rost mai avea.

Acolo, printre una, alta au discutat ei şi de împăduririle asta. De a doua zi, ministru a povestit cu atâta înflăcărare ca are bani, că face, că drege…doar să vină cineva să spună ca vrea să împădurească şi, în secunda doi, poate să dea drumul la proiect…..

Şi, uite aşa, viziunile măreţe s-au transformat în ţinte private şi de curând nici nu mai sunt în sfera de interes a proaspătului preşedinte al CJ Iaşi, Costel Alexe. Cu toate acestea, deşi săracului om nu i se poate imputa, în mod exclusiv, situaţia actuală, el doar face parte dintr-un şir lung de decizionali ale căror acţiuni sau inacţiuni au concurat, de-a lungul timpului, la apariţia acestei situații dezastruoase.

Vedem ce o aduce anul 2021 sau următorii ani, până când o să ne trezim în deşert, de fapt, cu deşertul peste noi şi o ne luăm cu toţii cămile că de împădurit nu e timp, că bani ar fi!

Obligaţii neonorate

Şi e trist că statul nu se preocupă nici de pădurile pe care le mai are.

Bazată pe aceeaşi pasivitate şi lipsă de acţiune din partea autorităţilor este şi paza pădurilor, realizată de ocoalele silvice de stat şi private care nu şi-au mai primit însă banii pe această activitate de mai bine de 10 luni. Unii reprezentanţi de ocoale au anunţat deja că vor să renunţe la acest tip de activităţi cauza dificultăţilor financiare şi a imposibilităţii decontării drepturilor salariale către angajaţi. Şi între cei mai hotărâţi pare a fi patronul Ocolului Silvic Renaşterea Pădurii din Mârşani, care are-n paza 14.000 ha pădure proprietate privată.

Plângeri pe bandă rulantă

Ocoalele de stat se plâng că au făcut angajări de personal în 2019 şi 2020 în virtutea articolului 16 din Codul silvic, care prevede ca ocolul silvic care deţine suprafaţa majoritară în cadrul unei localităţi, este obligat, la cerere, să asigure, pe bază de contract, serviciile silvice pentru toţi proprietarii de fond forestier din localitatea respectivă care nu şi-au constituit ocol silvic privat, iar neasigurarea sumelor de bani cuvenite pentru retribuirea acestora în 2020 va genera, probabil, reduceri masive de personal.

Devizele cu sumele pentru paza pădurilor proprietate privată au tot curs dinspre ocoale şi gărzi forestiere către minister, dar fără niciun răspuns oficial din partea autorităţii centrale, a cărei menire este să rezolve astfel de probleme, şi nu numai.

Posibilitatea renunţării la paza suprafeţelor de pădure privată de către ocoalele responsabile reprezintă un pericol major la adresa integrităţii fondului forestier mai ales acum, în debutul sezonului rece, când tendinţa de tăiere ilegală pădurilor este în toi.

Şi mai trâmbiţăm, sus şi tare, că „ne taie străinii pădurile…..”, când noi nu suntem în stare să ni le păzim de noi şi de „ai noştri”.