Teoriile privind formarea Planetei Albastre - Terra sunt tot mai dezbătute, iar din punct de vedere științific multe lucruri se confirmă pas cu pas. Conform unei teorii relativ noi, o protoplanetă s-a ciocnit cu Pământul în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, impact din care s-a născut Luna. O echipă de oameni de ştiinţă a prezentat însă o nouă teorie conform căreia rămăşiţele acelei protoplanete s-ar afla încă în adâncurile Pământului.

O echipă de oameni de ştiinţă a prezentat o nouă teorie conform căreia rămăşiţele acelei protoplanete s-ar afla încă în adâncurile Pământului, relatează Agerpres, conform unui material publicat de revista Science şi preluat de Live Science.

Theia s-ar fi păstrat după impact

Cercetătorii susțin că dacă rămăşiţele acestei protoplanete, denumită Theia, s-au păstrat după impact, ar putea explica cele două conglomerate de roci fierbinţi, de dimensiuni continentale, aflate în prezent în mantaua terestră - una dintre ele sub Africa şi cealaltă sub Pacific. Dacă s-ar afla la suprafaţa Terrei, aceste formaţiuni ar fi de 100 de ori mai înalte decât Muntele Everest, se mai precizează în sursele citate.

Potrivit materialului, impactul cu Theia a dus la formarea Lunii şi a transformat suprafaţa Terrei într-un ocean de magmă, iar unii oameni de ştiinţă sunt de părere că aceste conglomerate de roci s-au format pe măsură ce acest ocean de magmă s-a răcit şi s-a cristalizat. O parte a cercetătorilor sunt de părere că aceste conglomerate ar fi rămas neafectate de coliziunea cu Theia, păstrându-se timp de miliarde de ani în apropierea centrului Pământului.

Un doctorand a propus o ipoteză interesantă

În urmă cu o săptămână, în cadrul Conferinţei de Ştiinţe Selenare şi Planetare (Lunar and Planetary Science Conference), un student doctoral, pe nume Qian Yuan, de la Arizona State University (ASU) Tempe, a prezentat o ipoteză alternativă, mai precizează sursa citată.

Doctorandul a propus ca, după impactul ce a dus la formarea Lunii, materiale dense din mantaua protoplanetei Theia s-au scufundat la mari adâncimi sub suprafaţa terestră, acumulându-se sub forma acestor conglomerate de roci poziţionate sub Africa şi Pacific. Conform modelului teoretic prezentat de Yuan, rocile care sunt cu 1,5% până la 3,5% mai dense decât materia din mantaua terestră nu s-au amestecat cu rocile din jur. Aceste roci însă provenite de la Theia s-au scufundat spre marginea inferioară a mantalei terestre, în apropierea nucleului terestru.

"Această idee nebunească este cel puţin plauzibilă", a declarat Yuan pentru revista Science.

Un alt studiu din anul 2019, publicat în jurnalul Geochemistry, susţine această ipoteză, conform căreia mantaua protoplanetei Theia era mai densă decât cea a Terrei - cu aproximativ 2% - 3,5% mai densă, raportează Science.

Autorii studiului respectiv şi-au tras concluziile cu privire la dimensiunea şi compoziţia chimică a protoplanetei Theia pornind de la analiza rocilor selenare aduse pe Terra de misiunile Apollo. Acele roci conţin mult mai mult hidrogen uşor prin raport cu hidrogenul greu decât rocile terestre (hidrogenul uşor şi cel greu diferă prin numărul de neutroni din nucleul atomic).

Protoplaneta Theia ar fi avut dimensiunea comparabilă cu a Terrei în momentul coliziunii

În condiţiile în care rocile selenare conţin o abundenţă de hidrogen uşor, înseamnă că Theia era o protoplanetă de dimensiuni mari, apropiate de cele ale Pământului în momentul coliziunii dintre cele două corpuri. Suplimentar, Theia era o protoplanetă foarte aridă, pentru că apa formată în spaţiul interstelar ar conţine un izotop greu al hidrogenului, denumită deuteriu, care nu s-ar fi aflat în componenţa protoplanetei Theia, conform concluziilor noului studiu. De asemenea, în interiorul protoplanetei s-ar fi aflat o manta densă, bogată în fier.

Conform teoriei lui Yuan, în timp ce rocile mai uşoare, mai puţin dense au fost proiectate pe orbita terestră unde au format Luna, bucăţi din mantaua bogată în fier a protoplanetei s-au scufundat în mantaua terestră unde au rămas până în ziua de azi, sub forma conglomeratelor de roci de sub Africa şi Pacific.

"Cred că ideea este complet viabilă până altcineva îmi demonstrează că nu e", a comentat pentru Science Edward Garnero, seismolog la ASU Tempe.