Ce rochie a purtat Mirabela Grădinaru, paretenera lui Nicușor Dan, la dineul oficial oferit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée. Foto&video
- Iuliu Vlădescu
- 14 iulie 2026, 10:06
Nicusor Dan si Mirabela Gradinaru in Franta / sursa foto: FB
Președintele României, Nicușor Dan, și partenera sa, Mirabela Grădinaru, au participat luni seară la recepția oficială organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și de Prima Doamnă, Brigitte Macron, la Palatul Élysée, în marja vizitei oficiale pe care șeful statului român o efectuează la Paris.
Nicușor Dan a postat imagini de la recepție
Cu această ocazie, Nicușor Dan a publicat pe Facebook imagini de la sosirea la eveniment, însoțite de un mesaj în care a subliniat importanța relației dintre România și Franța.
„Mulţumesc preşedintelui Emmanuel Macron şi Primei Doamne a Republicii Franceze pentru invitaţia la dineul oficial oferit în onoarea şefilor de stat şi de guvern, o oportunitate de a consolida dialogul şi cooperarea dintre ţările noastre”, a transmis președintele.
Președintele Dan, prezent la Ziua Franței și la Summitul Coaliției de Voință
Vizita președintelui român în capitala Franței se desfășoară în perioada 13-14 iulie 2026, la invitația lui Emmanuel Macron. Programul include participarea la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina, precum și la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze.
Marți, Nicușor Dan va lua parte la tradiționala paradă militară de pe bulevardul Champs-Élysées, ediția din acest an fiind organizată sub tema „Redeşteptarea strategică a Europei”.
România va fi reprezentată la defilare de un detașament format din 22 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, alături de garda Drapelului de Luptă și un pluton, care vor participa la ceremonialul militar desfășurat în centrul Parisului.
Ce se discută la Paris
Summitul Coaliției de Voință are loc la complexul militar Hôtel des Invalides și este dedicat consolidării sprijinului acordat Kievului, intensificării presiunii asupra Moscovei și discutării măsurilor de securitate care ar putea fi puse în aplicare după încheierea conflictului. La finalul reuniunii, liderii sunt invitați la o cină oficială organizată la Palatul Élysée.
Potrivit autorităților franceze, discuțiile vor viza în principal întărirea apărării aeriene a Ucrainei, în contextul atacurilor repetate lansate de Rusia asupra infrastructurii și orașelor ucrainene. În paralel, statele europene analizează adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, care ar urma să sporească presiunea economică asupra Kremlinului.