Ce performanță pentru Pușcaș, are Anglia la picioare! Nici Mutu n-a reușit asta! VIDEO
- Laurențiu Teodorescu
- 30 noiembrie 2019, 21:00
Atacantul George Pușcaș este eroul zilei în fotbalul britanic.
Internaționalul român a făcut cel mai bun meci al său de când s-a transferat în Anglia în partida Wigan – Reading, scor 1-3. Pușcaș a marcat trei goluri în cinci minute, o performanță uluitoare, pe care nici măcar Adrian Mutu nu a reușit-o, pe când evolua pentru Chelsea.
George Pușcaș a fost titular în deplasarea de la Wigan, iar pe finalul partidei s-a dezlănțuit. Tânărul atacant român a punctat în minutele 79, 81 și 84, aducând victoria echipei sale într-un meci foarte dificil, cu una dintre contracandidatele la promovare.
În această săptămână, presa din Albion l-a criticat intens pe Pușcaș, însă antrenorul lui Reading a declarat în ultima conferință de presă că are încredere deplină în fotbalistul român. Iar George Pușcaș nu l-a dezamăgit, reușind primul său hattrick pe tărâm britanic!