Ce palton damă să alegi atunci când nu știi ce model ți se potrivește

Ce palton damă să alegi atunci când nu știi ce model ți se potrivește

Un palton damă este o parte esențială a garderobei. Oferă căldură, protejează de intemperii și poate face ca o ținută să fie mai elegantă, indiferent de ce porți pe sub acesta. Brandurile au oferit de-a lungul timpului numeroase modele, însă nu toate lungimile sau tipurile se potrivesc tuturor femeilor. Tocmai de aceea, ți-am pregătit un ghid care să te ajute să înțelegi mai bine ce palton damă se potrivește în funcție de conformație. 

Înțelegerea tipurilor de siluetă

Nu toată lumea se încadrează perfect într-o singură formă corporală, dar înțelegerea acestor categorii generale poate fi un punct de plecare util în alegerea hainelor. 

Silueta în formă de pară

Această siluetă este caracterizată de șolduri și coapse proeminente. Umerii au tendința de a fi mai mici decât șoldurile, iar bustul poate fi și el mai mic.

Silueta în formă de măr

Siluetele tip măr își duc cea mai mare parte a greutății în zona mediană. Acest lucru înseamnă că bustul, talia și șoldurile pot fi toate destul de apropiate ca măsurători, dar secțiunea mediană va fi zona cea mai vizibilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Silueta în formă de clepsidră

Figura clepsidră este întruchiparea echilibrului. Umerii și șoldurile sunt aproximativ similare în lățime, iar talia bine definită creează un efect frumos de centură între ele, amintind desigur de forma de clepsidră.

Corpul drept

Formele dreptunghiulare au o siluetă dreaptă și zveltă. Umerii, bustul, șoldurile și talia tind să aibă măsuri similare și este posibil ca talia să nu fie foarte definită.

Silueta în formă de triunghi inversat

Această siluetă are umerii mai mari și un bust mai plin decât șoldurile lor. Talia poate fi definită, dar șoldurile tind să fie cea mai îngustă parte a corpului.

Alegerea unui palton damă care să-ți pună în valoare forma corpului

Găsirea paltonului perfect poate poate fi un proces mai dificil față de alegerea altor jachete damă, dar înțelegerea tipului tău de corp și a modelelor care se potrivesc acestuia este un prim pas excelent. 

În formă de pară

Dacă ai corpul în formă de pară, scopul tău este să creezi o siluetă echilibrată care să îți evidențieze partea superioară a corpului și să minimizeze șoldurile mai late. Paltoanele în linie A sunt cele mai bune prietene ale tale. Acestea curg spre exterior dinspre umeri, echilibrând proporțiile. Caută modele care se strâng în talie pentru a-ți accentua și mai mult formele. 

Paltoanele deschise de tip cardigan care cad peste șolduri sunt, de asemenea, potrivite, deoarece îți alungesc silueta. 

În formă de măr

Pentru această formă, este vorba de crearea unei siluete mai alungite și de minimizarea zonei taliei. Paltoanele cu talie marcată foarte bine sunt ideale. Acestea au o talie înaltă care se așează chiar sub bust, creând o talie definită și un trunchi cu aspect mai lung. Poți căuta în acest caz paltoane cu detalii verticale, cum ar fi cusături, revere sau dungi. Aceste linii atrag privirea pe verticală și creează un efect de slăbire.

Palton damă pentru corp în formă de clepsidră 

Dacă te numeri printre norocoasele cu corp tip clepsidră, proporțiile tale echilibrate îți permit să te bucuri de aproape orice stil de palton. Jachetele ajustate, paltoanele cu curea și stilurile cu două rânduri de nasturi pe piept, toate îți vor accentua frumos formele. Paltonul clasic, cu silueta sa ajustată și talia strânsă, este o alegere atemporală. Nu te feri de detalii îndrăznețe, cum ar fi reverele, gulerele sau curelele cu diferite accesorii - acestea îți evidenția și mai mult zonele importante.

Corpul cu forme drepte

În cazul acestei siluete, scopul tău este de a crea o accentuare a taliei și de a adăuga câteva forme. Paltoanele cu curea sunt perfecte, deoarece aceasta îți strânge talia și creează o siluetă mai definită. Paltoanele peplum sunt o altă opțiune excelentă. Peplumurile adaugă volum șoldurilor tale, creând un aspect mai echilibrat cu forme.

Paltoanele cu textură, cum ar fi cele din boucle sau blana artificială, te pot avantaja, de asemenea, deoarece textura adaugă interes vizual și ajută la definirea siluetei.

În formă de triunghi inversat

Cheia pentru acest tip de siluetă este să îți echilibrezi umerii mai lați. Paltoanele în linie A sunt ideale, deoarece curg dinspre bust, echilibrându proporțiile. Mânecile dolman, care sunt largi la umeri și se îngustează spre încheietura mâinii, creează o linie mai delicată care îți completează silueta. Evită paltoanele cu umeri supradimensionați sau gulere largi, care îți pot sublinia și mai mult partea superioară a corpului.

Ce alte aspecte să iei în considerare dincolo de forma corpului 

Deși identificarea siluetei este un bun punct de plecare, nu este singurul factor de care trebuie să ții cont atunci când alegi un palton damă.

Printre cele mai importante elemente suplimentare este clima. Ia în considerare climatul în care stai și alege un palton damă potrivit. Pentru climatele mai reci, optează pentru țesături mai grele, cum ar fi lâna. În climatele mai blânde, o jachetă mai ușoară sau un palton mai lejer ar putea fi suficient.

Stilul de viață este la fel de important deoarece ai nevoie de un palton suficient de confortabil încât să îți poți desfășura toate activitățile. Ideal ar fi să ai un model pentru evenimentele care necesită eleganță, dar și unul pentru ținutele de zi cu zi, care este mai confortabil și ușor de asortat.  

În cele din urmă, alege un palton damă care îți reflectă stilul personal. Preferi stilurile clasice și elegante, sau ceva mai trendy și mai în vogă care să se potrivească și deasupra unui hanorac Nike pentru ținutele casual? Oricare ar fi stilul tău, vei găsi opțiunea potrivită.

Identificând forma corporală corectă, dar și ținând cont de aspect funcționale, vei găsi un palton damă potrivit pentru sezonul rece.