Ce mai rămâne din Școală după relaxarea restricțiilor. Ce variante sunt luate în calcul

Ce mai rămâne din Școală după  relaxarea restricțiilor. Ce variante sunt luate în calcul

Elevii claselor a VIII-a şi a XII-a ar fi primii care ar urma să revină la şcoală în cazul în care se va decide reluarea cursurilor, potrivit unor propuneri pentru organizarea procesului instructiv-educativ şi a examenelor pentru perioada următoare, centralizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Astfel, aceste clase ar da teze, elevii ar urma să fie ascultaţi pe baza recapitulărilor, se vor încheia medii, se vor completa foi matricole şi se vor depune cererile pentru examen.

Elevii ar fi în grupe de câte maxim 15 şi distanţaţi fizic în şcoli.

Potrivit propunerilor, în următoarele două săptămâni ar urma să vină la şcoală elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a, în două schimburi, cu dezinfectarea între schimburi. Aceste clase vor da teze pe baza recapitulărilor, iar elevilor şi se vor încheia mediile şi li se vor încheia foile matricole.

Ne puteți urmări și pe Google News

Elevii ar urma să lucrează pe grupe, maxim 15 în sală, distanţaţi fizic, pe baza unui nou orar. Şi în acest caz se va face dezinfectare zilnică.

Potrivit propunerilor centralizate de IŞMB, clasele I-IV ar urma să încheie online anul şcolar cu calificative.

În ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, nu se vor susţine probele de evaluarea competenţelor, iar examenele scrise s-ar da în unităţile de învăţământ cu câte 10 elevi în fiecare clasă, aşezaţi în ordine alfabetică, cu supraveghere audio-video.

Evaluarea s-ar face în unitatea de învăţământ cu evaluatori din alte unităţi de învăţământ şi supraveghere audio-video. Contestaţiile s-ar putea depune online şi vor fi corectate de alţi doi profesori evaluatori decât cei de la evaluarea iniţială. În acest caz s-ar elimina etapa vizualizării lucrărilor.

În cazul Evaluării Naţionale, examenele scrise s-ar dau în unităţile de învăţământ cu câte 10 elevi în fiecare clasă, aşezaţi în ordine alfabetică, cu supraveghere audio-video. Evaluarea s-ar face în unitatea de învăţământ cu evaluatori din alte unităţi de învăţământ supraveghere audio-video. Contestaţiile ar urma să se depună şi ar fi corectate de alţi doi profesori evaluatori decât cei de la evaluarea iniţială.

În ceea ce priveşte definitivatul, s-ar susţine o singură inspecţie şi s-ar evalua portofoliului cadrului didactic, în timp ce susţinerea probei scrise ar putea avea loc în vacanţa de iarnă a anului şcolar 2020-2021.

Purtătorul de cuvânt al IŞMB, Roxana Cercel, a precizat că acestea sunt puncte de vedere primite din partea directorilor unităţilor de învăţământ şi cadrelor didactice, centralizate de Inspectorat şi nu reprezintă măsuri, ci o bază de discuţii.

Aceste propuneri au fost trimise de IŞMB către Ministerul Educaţiei.