Ce joc au născocit doi chinezi care au stat ÎN OSPICIU

Ce joc au născocit doi chinezi care au stat ÎN OSPICIU

Au inventat ceva care pretinde că satisface toate curiozităţile legate de un anumit lucru.

„Samadhi – 4 D Experience of Death” este un joc care foloseşte efecte speciale pentru a aduce jucătorii cât mai aproape de ceea ce creatorii acestuia îşi imaginează a fi moartea. Jocul a fost inaugurat în luna septembrie 2014, în China, iar jucătorii sunt provocaţi să concureze pentru a evita „moartea”. Jucătorii învinşi sunt „incineraţi” cu ajutorul unei bande rulante, care-i trece printr-un incinerator funerar simulat. Acesta foloseşte aer fierbinte şi proiecţii de lumină pentru a simula o „autentică experienţă a arderii”. După „incinerare”, participanţii sunt transferaţi într-o capsulă rotundă, care înseamnă „renaşterea” lor, notează edition.cnn.com.

Au făcut cercetări

Înainte de a proiecta acest joc, creatorii, Ding şi Huang Wei-ping, au făcut cercetări în ceea ce priveşte procesul de incinerare, prin care trec 50% dintre chinezi după ce mor. În acest scop, au vizitat un crematoriu adevărat şi au intrat în cuptor, când era stins. În viziunea lor, realismul este esenţial pentru a-i provoca pe participanţi să se gândească la viaţă şi moarte.

Huang spune că interesul său pentru moarte a apărut în timpul unei perioade în care era prosper din punct de vedere material, dar nu şi spiritual. „China m-a făcut bogat, dar nu mi-a arătat cum să trăiesc o viaţă bogată. Eram pierdut”, spune el.

A început să studieze psihologia şi a mers să lucreze ca voluntar după cutremurul din 2008 din provincia Sichuan. „M-am dus acolo să ajut şi în felul acesta am fost salvat”, declară Huang. Ding a început să citească şi să organizeze seminare cu diferiţi lideri religioşi şi filozofi pe tema semnificaţiei vieţii. „Am făcut acest lucru timp de doi ani, până mi-am dat seama că, în loc să stau şi să ascult, aş putea face ceva”, afirmă Ding.

Lumea nu înţelege

Lucrând într-un ospiciu, cei doi şi-au dat seama cât de greu le este persoanelor care se află la un pas de moarte să accepte această situaţie. De asemenea, au observat cum rudele persoanei decedate refuză să accepte realitatea, moartea persoanei dragi. Potrivit lor, lumea nu înţelege exact ce este moartea şi de aici vine teama. Huang şi Ding cred că experienţa jocului este o lecţie de viaţă pentru participanţi, provocându-i să găsească răspuns unor întrebări precum: „Ce fac cu viaţa mea?”.