Ce informații a primit Zelenski de la SUA despre întâlnirile de la Moscova
- Maria Dima
- 28 august 2026, 21:24
Sursa foto: Facebook/Volodimir Zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informații despre o serie de întâlniri desfășurate la Moscova în ultimele zile.
„Astăzi am primit informații de la partea americană despre întâlnirile de la Moscova care au avut loc în aceste zile. Au fost o serie de întâlniri acolo”, a transmis Volodimir Zelenski pe Telegram, fără să precizeze cine a participat la aceste întâlniri.
„Le mulțumesc pentru informații și pentru tonul necesar al conversației cu Rusia”, a adăugat președintele ucrainean, fără să ofere alte detalii.
Wall Street Journal, informații despre o deplasare la Moscova
Wall Street Journal a relatat miercuri că directorul CIA, John Ratcliffe, a călătorit la Moscova pentru a avertiza Rusia cu privire la orice atac asupra unui membru al NATO.
Kremlinul a respins informația, iar președintele american Donald Trump a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va ataca o țară NATO și a minimalizat relatările din presă privind deplasarea lui Ratcliffe.

Putin Republica Moldova / foto: AI
Ce au declarat surse pentru Reuters
Două surse au declarat pentru Reuters că, în timpul întâlnirii, John Ratcliffe a ridicat posibilitatea unei operațiuni rusești împotriva unui membru al NATO. Sursele nu au precizat dacă acesta a fost scopul principal al călătoriei.
Discuțiile au abordat și sprijinul acordat de Rusia Iranului, a declarat una dintre surse pentru Reuters.