Ce cancer te-ar putea ucide şi cum te poţi proteja. VEZI topul celor mai "blânde" cancere

Ce cancer te-ar putea ucide şi cum te poţi proteja. VEZI topul celor mai "blânde" cancere

Cancerul este principala cauză de mortalitate în lume, aproape 8 milioane de decese înregistrându-se anual (13% din total).

Numărul cazurilor de cancer se va dubla în 20 de ani, arată statisticile, iar românii nu fac excepţie. Mai mult de o treime din cancere pot fi prevenite, prin evitarea factorilor de risc, spun medicii. Există peste 100 de tipuri de cancere, unele mai rele decât altele. Este vorba de acelea cu cel mai prost prognostic, care lasă, deci, pacientului, cât mai puţine zile. Un om la un milion le învinge. Prognosticul depinde de stadiul bolii (cu cât mai mic, cu atât pacientul trăieşte mai mult), dar şi de gene (anumite gene grăbesc evoluţia bolii, chiar dacă sunt depistate în stadiul I). Totuşi, există anumite cancere care evoluează exploziv, indiferent de stadiul în care sunt diagnosticate. Topul celor mai blânde cancere Când stabilesc care sunt cancerele "blânde" sau rele, medicii iau adesea ca reper rata de supravieţuire pentru cinci ani, chiar dacă mulţi bolnavi trăiesc mult peste acestă limită. Următoarele tipuri de cancer au cele mai bune rate de supravieţuire la cinci ani. 1. Cancerul de prostată are o rată de supravieţuire de 99% pentru cinci ani, graţie tratamentelor eficiente care există la ora actuală. Africanii au un risc de trei ori mai mare să facă, dar să şi moară din cauza cancerului de prostată. Consumul de carne roşie şi alte grăsimi animale este un factor favorizant. Printre simptome se numără nevoia de a urina frecvent, dar şi dificultăţi în pornirea şi oprirea jetului de urină. 2. Cancerul de tiroidă are o rată de supravieţuire pentru cinci ani de 96%. Este o formă rară de cancer, iar majoritatea cazurilor evoluează bine deoarece se detectează timpuriu şi se tratează eficient. Factorii de risc sunt iradierea şi alimentaţia săracă în iod. 3. Cancerul la testicule are o rată de supravieţuire pentru cinci ani de 95%. Afectează de regulă, bărbaţii de vârstă mijlocie. Primele simptome sunt tumefierea unuia sau ambelor testicule şi o senzaţie de greutate în scrot.  4. Melanomul. Pacienţii cu melanom au o rată de supravieţuire pentru cinci ani între 85-90%. "Cele mai frecvente cauze sunt expunerea la radiaţii ultraviolete între 10-15, istoricul de arsuri solare, aluniţele atipice. Se tratează uşor dacă este depistat în stadii incipiente. 5. Cancerul la sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei şi ucide anual mai mult de 700.000 de femei, în întreaga lume. Dacă este diagnosticat precoce, femeile cu acest tip de cancer au o rată de supravieţuire pentru cinci ani în mai mult de 86% din cazuri. Unul din zece noduli depistaţi sunt maligni. Care sunt cele mai de temut cancere? Ce risc ai să dezvolţi un anumit tip de cancer dacă o rudă de-a ta a făcut-o? Cum te poţi proteja şi care sunt testele disponibile în România pentru depistarea diverselor tipuri de cancer? Care sunt bolile maligne cu impactul cel mai mare în România?

Îţi poţi calcula aici riscul de a dezvolta un anumit tip de cancer.   Rămâneţi pe www.evz.ro pentru a află răspunsurile la toate aceste întrebări de la medici. CITIŢI ŞI:

  • Cancerul bogaţilor a mai făcut o victimă
  • Tratamente diferite în funcţie de pacient
  • Cancerul pancreatic ia vedetele la rând. Ce simptome are boala care i-a ucis pe Jobs, Pavarotti şi Swayze
  • Centru nou de diagnosticare a cancerului la sân. Analize la preţ redus în octombrie

Ne puteți urmări și pe Google News