Precizările Romsilva, după scandalul de proporții legat de bonusuri

Precizările Romsilva, după scandalul de proporții legat de bonusuriRomsilva. Sursa foto: romsilva.ro

Romsilva a precizat că bonusul de pensionare de 100.000 de euro primit de un director din Regie a fost un caz particular, iar după impozitare acesta a rămas cu suma de 58.000 de euro. Cu toate acestea, Regia Națională a Pădurilor declară că media bonusurilor de pensionare este de 90.000 de lei, aproape 18.000 de euro. Mai mult, Regia menționează că bugetul pentru bonusuri a scăzut cu 60% în 2024, iar de la 1 ianuarie 2025 au fost retrase.

Cei care beneficiază de bonusul de pensionare achită toate taxele

Romsilva a transmis, într-un comunicat de presă, că cei care beneficiază de bonusuri de pensionare achită toate taxele și impozitele legale. De asemenea, Regia a precizat că, prin acordarea acestor bonusuri, nu încalcă încălcat legislația în vigoare.

„Beneficiarul plătește, pentru aceste sume, toate taxele, impozitele și contribuțiile legale, ca orice alt venit salarial. Precizăm că bonusul de circa 500 mii lei prezentat în spațiul public ca fiind încasat la pensionarea unui angajat al Romsilva, este de fapt în cuantumul sumei de 290 mii lei (net) după impozitare și este un caz excepțional”, se arată în comunicat.

Pensie

Sursa foto: Arhivă EVZ

Romsilva oferă bonusuri de aproximativ 18.000 de euro

Regia Națională a Pădurilor a transmis că media bonusurilor de pensionare oferite de în ultimii doi ani este de 90.000 de lei, aproximativ 18.000 de euro.

„Media bonusurilor acordate în ultimii 2 ani celor 1.267 de angajați care s-au pensionat este de 90 mii lei, sumă netă. Conform principiilor transparenței instituționale, sumele destinate plății bonusurilor la care s-a făcut referire în spațiul public au fost menționate în Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, supus dezbaterii publice de către Autoritatea Publică Tutelară și aprobat prin Hotărârea de Guvern 316/2024”, se arată în comunicat.

Locuri de muncă bine plătite. Bonusuri şi al 13-lea salariu

Sursa foto: Piyabay

Regia a explicat că bonusul de pensionare e prevăzut în lege din 1992, iar în urma negocierilor cu sindicatele din silvicultură a fost implementat în contractul colectiv de muncă „(...)fiind prevăzute, la momentul pensionării, un bonus între 2 și 10 salarii brute, în funcție de vechimea în cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva”.

„În prezent, managementul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a demarat procesul pentru modificarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul instituției. Precizăm că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este o instituție care se autofinanțează, inclusiv din servicii silvice asigurate proprietarilor privați de păduri, nefiind finanțată cu sume și subvenții de la bugetul de stat”, au susținut reprezentanții.

Răspunsul pentru declarațiile făcute de ministrul Mediului

Drept replică pentru declarațiile făcute de ministrul Mediului, care a susținut că sunt direcții ale Romsilva care nu au profit sau sunt în dezavantaj, Regia susține că a avut un profit brut cumulat de 792,65 milioane lei în perioada 2019 și 2023, din care a vărsat un total de 716,71 milioane lei la bugetul de stat.

„Precizăm că la înființarea sa, în anul 1991, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva avea 46.472 angajați, administrând circa 6,3 milioane hectare fond forestier, în timp ce la finalul anului 2023 erau angajate 14.189 persoane, regia administrând 3,12 milioane hectare proprietatea publică a statului și asigurând servicii silvice pentru alte circa 1,2 milioane hectare fond forestier aflate în alte forme de proprietate”, transmite Romsilva.

Ne puteți urmări și pe Google News