Ce boli grave riscă românii pentru că manâncă foarte rar iaurt. Nutriţionistul Nicolae Hâncu trage un semnal de alarmă

Ce boli grave riscă românii pentru că manâncă foarte rar iaurt. Nutriţionistul Nicolae Hâncu trage un semnal de alarmă

Medicii specialişti în nutriţie şi în boli gastro-intestinale au atras atenţia, vineri, la o conferinţă susţinută la Cluj-Napoca, că un român consumă mai puţin de un iaurt săptămânal, iar lipsa acestui produs din alimentaţie creşte riscul îmbolnăvirii aparatului digestiv

Potrivit specialistului în nutriţie, diabet şi boli metabolice Nicolae Hâncu, ultimele studii arată că un român consumă, în medie, un iaurt pe săptămână, lucru care contravine unei alimentaţii echilibrate şi creşte riscul îmbolnăvirii cu diabet zaharat de tip II, nutriţionistul recomandând consumul zilnic de iaurt, chiar şi câte două porţii în momente diferite ale zilei.

„Statistica ne arată că un român consumă un iaurt pe săptămână, iar aceasta este consecinţa unei greşite şi păguboase educaţii nutriţionale, pe care noi, nutriţioniştii, de ani de zile căutăm să o corectăm. Consecinţele sunt extrem de perfide. Putem considera că lipsa consumului de iaurt poate contribui la sindromul intestinului iritabil, care este o boală chiar modernă, apoi poate să contribuie în mod perfid la deficitul global de calciu, contribuie la epidemia de diabet, pentru că, dacă se consumă iaurt în mod regulat, aproape zilnic, înseamnă că scade cu 28% riscul îmbolnăvirii cu diabet zaharat de tip II ”, a spus Hâncu, la finalul conferinţei de la Cluj-Napoca, privind obiceiurile alimentare ale românilor.

Hâncu a adăugat că iaurtul consumat regulat este recomandat şi în curele de slăbire, fiind de preferat “iaurtul de 3,4% grăsime, în locul celui degresat, deoarece iaurtul degresat nu este atât de gustos şi va fi consumat pe termen scurt.