CE bancă din România a primit o amendă de 787 milioane de dolari!

CE bancă din România a primit o amendă de 787 milioane de dolari!

Un al doilea grup bancar francez, Credit Agricole (CA), prezent şi în România, a acceptat să plătească autorităţilor SUA 787 milioane de dolari.

Amenda a fost dată după investigaţii privind încălcarea unor sancţiuni aplicate Iranului, Sudanului şi altor state, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, informează Agerpres

Reprezentanţii Credit Agricole şi ai Departamentului Justiţiei din SUA nu au comentat informaţia. Acesta este cel mai recent caz în care o bancă străină încearcă să rezolve problema încălcării sancţiunilor.

Din 2009, aproximativ 12 bănci, majoritatea europene, au plătit autorităţilor SUA amenzi în valoare totală de 14 miliarde de dolari, pentru astfel de încălcări. 

Credit Agricole este acuzată de violarea sancţiunilor impuse de SUA statelor Iran, Sudan, Myanmar şi Cuba, în perioada 2003 - 2008, susţin sursele, potrivit cărora şi alte bănci, cum ar fi UniCredit SpA (Italia), Societe Generale (Franţa) şi Deutsche Bank AG (Germania) sunt investigate.