Ce averi au "boierii" din companiile de stat

Ce averi au "boierii" din companiile de stat

Unul dintre cei mai bogați directori generali ai companiilor de stat este Marcel Piteiu, aflat în fruntea producătorului național de gaze naturale Romgaz. Și șeful de la Hidroelectrica se poate lăuda cu o avere impresionantă.

Romaniacurata.ro a făcut o centralizare a averilor şi veniturilor pe ultimul an ale directorilor generali din cele 64 de unităţi de stat de sub autoritatea Ministerului Economiei, cu precizarea că o parte dintre ei nu şi-au depus declaraţiile de avere şi de interese.

Zilele trecute, preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat pe managerii unor companii de stat că sunt "marii boieri ai economiei româneşti", referindu-se  la cei care conduc atât societăţi cu probleme, cât şi regii profitabile. Potrivit preşedintelui, aceşti manageri servesc clientela politică. Din cauza modului ineficient în care sunt conduse companiile de stat, Fondul Monetar Internaţional a solicitat numirea unor echipe de management privat la unele dintre ele.

Deocamdată, nu se ştie cine sunt "boierii" şi "baronii" despre care a vorbit Traian Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată câteva dintre cele mai "generoase" declarații de avere: - Vasile Mihalcea, directorul general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale SA, deţine şase terenuri în Oradea, Miercurea Ciuc, Eforie Nord şi Dâmboviţa în suprafaţă totală de 30.000 metri pătraţi, o casă de vacanţă, a împrumutat o firmă din care deţine o treime din acţiuni cu 221.000 euro şi 212.000 lei. Pe de altă parte, el trebuie să returneze către trei bănci suma de 330.000 euro şi cea de 265.000 lei, către două persoane fizice 163.000 euro, şi-a ipotecat două terenuri pentru 568.000 euro şi alte două pentru 700.000 lei. Salariul lui Mihalcea a fost anul trecut de 41.000 lei, la care s-au adaugat 14.000 lei din activitatea de management a unei societăţi comerciale. În aceeaşi perioadă, Mihalcea arată că a vândut opt terenuri extravilane din apropiere de Miercurea Ciuc cu 16.000 lei, plus două case, dintre care una de vacanţă, pentru suma totală de 98.000 lei.

- Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" Mediaş este condusă de Adrian Piteiu. Conform declaraţiei de avere, el deţine şapte terenuri în Mediaş şi Bucureşti, şapte locuinţe şi spaţii comerciale, două autoturisme Mercedes, tablouri şi bijuterii în valoare de 7.000 euro, 380.000 lei şi 237.000 euro în conturi, şi-a împrumutat un prieten cu 25.000 euro şi are datorii în valoare de 100.000 euro. Piteiu a primit în ultimul an fiscal un salariu de 73.000 lei, la care s-a adăugat o indemnizaţie de la Asociaţia Patronală Gazrom în valoare de 22.800 lei. Angajată tot la Romgaz, soţia lui Piteiu câştigă mai mult – anul trecut a încasat un salariu anual de 75.500 lei. Piteiu a mai primit dividende în valoare de 280.000 lei de la SC Meditera SRL.

- În fruntea companiei de producere a energiei electrice "Hidroelectrica" se află Constantin Trihenea, fost prefect al Sibiului. Nu are depusă declaraţie de avere la preluarea mandatului, însă, în octombrie 2010, el deţinea trei terenuri în Sibiu în suprafaţă totală de 3,8 hectare, şapte clădiri din care trei locuinţe şi restul spaţii comerciale, depozite bancare în valoare de 232.000 euro şi 380.000 lei, acţiuni la bursă în valoare de 146.000 lei şi a acordat trei împrumuturi în nume personal în valoare de 1.180.000 lei. În 2009, de la Instituţia Prefectului, Trihenea a câştigat un salariu anual de 47.000 lei. În acelaşi timp, a încasat dividende în valoare de 141.000 lei de la UCM Sibiu şi 284.000 lei de la Conelt Sibiu.

Lista completă a averilor directorilor companiilor din subordinea Ministerului Economiei o puteţi citi aici.