Ce as are Orban în mânecă. Reacția la planul PSD-ului nu lasă loc de interpretări

Ce as are Orban în mânecă. Reacția la planul PSD-ului nu lasă loc de interpretări

Ludovic Orban a declarat că are un plan bine pus la punct împotriva moţiunii de cenzură a PSD-ului şi că nu va avea nicio şansă să treacă.

După anunţul lui Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD,  că va depune moțiunea de cenzură împotriva proiectului PNL prin care primarii vor fi aleși, din nou, prin două runde de vot, premierul vine şi spune că moţiunea nu are nicio şansă.

"Noi avem ca obiectiv să fie adoptată legea privind alegerea primarilor în două tururi. Conform calculelor actuale, moţiunea nu are nicio şansă să treacă. Cei de la PSD sunt optimişti, dar vom vedea ce va fi. Eu v-am spus care este obiectivul. Noi am urmărit sistematic ca alegerea primarilor să se facă printr-un mecanism democratic, care să ofere legitimitate şi credem că alegerea în două tururi este cel mai democratic mecanism", a afirmat premierul Ludovic Orban pentru dcnews.

Reamintim că textul va fi adoptat, printr-o nouă angajare a răspunderii Guvernului condus de Ludovic Orban. Iar social-democrații au anunțat că vor depune moțiune de cenzură, iar unii dintre ei, fac calcule, chiar să revină la guvernare.

Mai mult, Iohannis le-a solicitat aleşilor să se întoarcă din concediu şi într-o sesiune extraordinară să tranşeze problema alegerii primarilor în două tururi. Liberalii acuză PSD că blochează în Parlament proiectul ce ar modifica codul electoral, aşa că au apelat la din nou la o metodă excepţională, angajarea răspunderii.