Cazul tatălui acuzat că și-a abuzat copilul de cei care îi vânau averea. Polițiști și procurori, complici la distrugerea unui nevinovat
- Petrisor Cana
- 2 noiembrie 2017, 00:00
Elieser Filipescu a fost reținut și anchetat de ofi țeri de la Secția 19 și magistrați de la Parchetul Sectorului 5, în baza unui raport întocmit de Protecția Copilului Sector 5. Dovezile prezentate au la bază un telefon anonim primit din Italia în care sunt relatate fapte imaginare povestite de o mătușă și de bunica fetiței
Detalii uluitoare ies la iveală în cazul lui Elieser Filipescu, bucureșteanul acuzat că și-a abuzat fiica minoră chiar de cei care vor să pună mână pe casa lui din Italia. Dintr-un raport al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 reiese că ancheta care a condus la reținerea și punerea sub acuzare a lui Elieser Filipescu a pornit de la un telefon anonim, primit din Italia. Cea care a sunat la Serviciul primire a Copilului în Regim de Urgență s-a prezentat „Adela”, mătușa fetiței. Deși nu și-a declinat identitatea reală, aveam să aflăm, de la tată, că este vorba despre sora mamei copilului. Femeia se află în bune relații cu Emil Ularu Răuță, fostul soț al Deliei Budică, mama fetiței. Despre acesta, „Evenimentul zilei” a scris în ediția din 25 octombrie, atunci când am dezvăluit manevra grotească pusă la cale de cei care voiau să pună mâna pe casa din Italia: un fost piețar, lucrător la aprozar, cu relații la Secția 19, secție ai cărei polițiști l-au anchetat pe Elieser Filipescu.
Bârfe considerate dovezi
Am parcurs raportul întocmit de cei de la Protecția Copilului Sector 5 și am avut surprinderea să aflăm că Adela s-a plâns că micuța Jessica ar fi abuzată și sechestrată de tatăl ei, după ce a aflat aceste lucruri de la o mătușă a fetei, Aneta Hălășag (fostă Pop), din Drăgușeni, județul Galați. Aneta Hălășag ar fi aflat, la rândul ei, de „relele tratamente” chiar de la bunica fetiței, în speță Sofia Filipescu, mama tatălui. Adela le-a mai spus celor de la Protecția Copilului că a aflat de la Aneta Hălașag că micuța Jessica ar fi fost la farmacie să cumpere o cremă pentru mâncărimi în părțile intime și, din acest motiv, a concluzionat că fetița ar fi fost abuzată sexual. Mătușa din Italia a spus că nu a vorbit nici cu fetița și nici cu tatăl, „de teamă”, pentru că ar fi amenințat-o. „Nu este adevărat”, spune Elieser Filipescu, omul care susține că ultima discuție pe care a avut-o cu Adela, sora geamănă a mamei fetiței, a fost după decesul Deliei Budică, în anul 2016. Un aspect interesant al acestui caz: Emil Ularu Răuță locuiește în casa din Italia, cumpărată de Elieser Filipescu, pe care, din dragoste pentru Delia, a trecut-o pe numele fostei sale iubite. Acum, practic, singura moștenitoare este micuța Jessica. „Eu cred că acesta este motivul acestei mârșăvii prin care se dorește ca fetița mea să îmi fie luată și încredințată altei persoane, iar cel care ar putea avea tutela ar putea să și vândă imobilul”, ne-a mărturisit Elieser Filipescu.
Salamul, proba esențială în anchetă
Cea indicată de Adela ca fiind sursa informațiilor privitoare la presupusele abuzuri comise de tată, Aneta Halașag, le-a povestit, la telefon, asistenților sociali că fratele ei vitreg, Elieser, ar fi un tip violent și că a agresat-o fizic pe mama lui, Sofia. Aneta susține că a aflat de la Sofia Filipescu că i-ar fi spus copilului : „Și, Isus a suferit, s-a chinuit pentru noi pe cruce” și trebuie „să accepte ce îi face tatăl”. Întrebată, concret, la ce se referă, Aneta a spus că nepoata ei „a avut o problemă intimă” și ar fi avut nevoie de o cremă deoarece simțea mâncărimi și usturime în zona vaginală, iar când merge la cumpărături cu bunica, fetița ar fi spus: „Nu mai suport să văd salam”. „Fetița nici măcar nu voia să meargă la cumpărături cu bunica. Este strigător la cer cum poate să interpreteze o minte bolnavă asemenea lucruri”, ne-a spus, cu ochii în lacrimi, Elieser Filipescu. Acestea sunt „probele” adunate de reprezentanții Protecției Copilului care au sesizat Secția 19 Poliție, pe motiv că „informațiile despre situația copilului sunt alarmante”.
Minciuni într-un raport oficial
De remarcat că într-un alt raport, întocmit de inspector Maria- Mădălina Șerban, care include și discuțiile purtate în fața procurorului, Jessica a spus că tatăl „are grijă de mine să nu îmi lipsească nimic”. În plus, fata a zis: „Știu că mă iubește după cum se comportă cu mine”. Interesant este că în raport se precizează că „pe parcursul audierii, fetița nu a prezentat semne de confuzie, răspunsurile ei au fost clare, pronunțate într-o manieră sigură, fără ezitări, fără pauze de gândire”. În acuzațiile care i se aduc tatălui se arată că Elieser Filipescu „i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, la menținerea relațiilor personale cu familia”. „Anchetatorii” de la Protecția Copilului au propus instituirea măsurii de protecție specială și au dat-o pe micuță în grija Sofiei Hulub, după ce au concluzionat, printre altele, că Jessica este închisă în cameră, fără posibilitatea de a folosi toaleta. Contrar celor spuse de inspectorii sociali, așa cum am constatat la fața locului și am relatat, în ediția din 25 octombrie, ușa de la sufragerie este încuiată deoarece bunica, Sofia Filipescu, avea obiceiul să cotrobăie prin bunurile lui Elieser și ale fiicei lui, iar acolo își făcea lecțiile Jessica. De altfel, fetița ne-a arătat cum iese „de sub sechestru”, pe fereastra balconului ce dă în bucătărie, fără nicio reținere. „Are chiar și cheia de la ușa de la intrare și poate ieși, oricând, din casă”, ne-a declarat Elieser Filipescu.
Elieser Filipescu: „E clar că vor casa”
Oripilat de modul în care s-a făcut ancheta și așazisele probe care au condus la încătușarea și punerea lui sub acuzare, Elieser Filipescu ne-a declarat: „Este un plan bine ticluit prin care vor să ia bunurile fetiței, casa din Italia și garsoniera mamei din Vulcan. Sora ei, Adela Sabou, trăiește în chirie de o viață întreagă iar acum, după ce i-a murit sora, vrea să pună mâna pe cele două case, cu ajutorul acestui Răuță”.
Anchetă socială prin vecini
Halucinant este și modul în care cei de la Protecția Copilului au verificat toate aceste informații provenite de la o anonimă. De exemplu, se arată în raport, atunci când asistenții sociali au făcut așa-zisa anchetă socială la domicilul în care locuiau Elieser Filipescu, mama acestuia, Sofia, împreună cu micuța Jessica, la ușa apartamentului nu a răspuns nimeni. Atunci, asistenții sociali au bătut la ușa vecinei, Maria Stoiculescu. Femeia le-a spus, sincer, că fetița merge la școală, la afterschool, până la ora 16.00, atunci când vine tatăl să o ia. Despre mama lui Elieser, Sofia Filipescu, vecina le-a spus asistenților sociali că este consumatoare de băuturi alcoolice, iar pe acest fond are deseori conflicte atât cu fiul ei, cât și cu nepoata. Maria Stoiculescu a adăugat că fata, de teama bunicii, nu iese din cameră și folosește balconul ca să poată ieși din sufragerie.