Cazul Caracal. Omul-cheie din cadrul anchetei a rupt tăcerea. News Alert
- Marinache Mihai
- 4 octombrie 2019, 22:28
Până în acest moment s-au lucrat la Institutul Național de Criminalistică câteva sute de probe pentru cazul Caracal. Pentru analiza ADN mitocondrial au fost trimise probe la FBI, deoarece în România nu există încă un laborator unde să se poată efectua acest test
Într-un interviu acordat Antena 3, Romică Potorac, directorul Institutului Național de Criminalistică, a făcut dezvăluiri interesante despre ancheta de la Caracal.
„ADN-ul trimis la FBI rezistă mii de ani (…). Despre costul unei analize genetice a ADN-ului mitocondrial nu aș putea să vă spun având în vedere că nu realizăm în cadrul institutului. Pentru a analiza ADN mitocondrial trebuie anumite condiții deosebite.
Având în vedere numărul mare de replici identificate în citoplasma celulei ar trebui un laborator separat, cu o dotare separată, echipamente un flux tehnologic. Intenționăm să înființăm și la noi un astfel de laborator, în viitorul apropiat”, a spus Romică Potorac la Antena 3.
În legătură cu numărul de probe pe care le are Institutul Național de Criminalistică în lucru din cele primite de la casa groazei din Caracal, Romică Potorac a spus că au fost expertizate sute.
„Până în prezent au fost lucrate mai multe sute de probe pe cazul Caracal, mai sunt puține de lucrat”, a spus el.
Magistraţii Tribunalului Olt au prelungit până pe 24 octombrie mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă, inculpat în cazul crimelor din Caracal.