Cazinoul Constanţa rămâne “trist şi rece”, distrus de neglijenţa autorităţilor.

Cazinoul Constanţa rămâne “trist şi rece”, distrus de neglijenţa autorităţilor.

Bătrânul Cazino din Constanţa, clădirea emblematică a oraşului, rămâne şi în această iarnă un imobil dărăpănat care stă să se prăbuşească. Deşi lucrările de reabilitare ar fi trebuit să înceapă în această toamnă, acestea se amână, din nou, după ce Compania Naţională de Investiţii a descalificat toate cele cinci consorcţii de firme care au participat la licitaţia pentru obiectivul de investiții ”Consolidare și restaurare Cazino Constanța”.

Vestea a fost adusă, astăzi, de primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, care a anunţat că în această iarnă, „voi lua toate măsurile să protejăm Cazinoul pentru sezonul rece”. Cazinoul Constanţa, aflat într-o avansată stare de degradare, a fost preluat, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, de ministerul Dezvoltării, condus la acea vreme de Liviu Dragnea. El a bătut, atunci, palma cu Radu Mazăre, chiar în faţa Cazinoului, declarând solemn că „lucrările de reabilitare, care vor costa guvernul vreo 12 milioane euro, vor fi terminate în 2016, nu la alegerile locale ci sigur, până în parlamentare”.

Primarul interimar Decebal Făgădău susţine acum că „una este o dorinţă sinceră de restaurare a Cazinoului şi alta este să te circumscrii tuturor cerinţelor legale”. Clădirea a fost transferată Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). Documentaţia a fost avizată în luna februarie. După avizare şi bugetare, 32 milioane de lei, a fost organizată o licitaţie. Au participat cinci companii. „CNI, care a organizat licitaţia, i-a descalificat pe toţi. Una dintre companii a contestat descalificarea”. Asta înseamnă că lucrările de reabilitare vor fi, cel mai probabil, amânate până în primăvara lui 2016. Investiţia trebuie,apoi, finalizată în 24 de luni, posibil la sfârşitul anului 2018.

 

Ne puteți urmări și pe Google News