Caz șocant! Călăul a ajuns victimă. Detaliile unor fapte made în România
- Petrisor Cana
- 8 martie 2019, 17:02
Incident șocant în județul Dolj. La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 8.00, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112, de către o femeie de 44 de ani, din comuna Radomir, judeţul Dolj, care a reclamat faptul că soţul său, în vârstă de 49 de ani, cu care se află într-un proces de divorţ şi partaj, a pătruns în locuinţa comună, de unde a sustras fără drept bani şi bunuri, valoarea prejudiciului creat fiind estimată la suma de 2.700 de lei.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fapt pentru care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, efectuând totodată activităţi de căutare a persoanei bănuite de comiterea faptei respective, fără ca acesta să fie depistat.
Ulterior, în jurul orei 12.30, poliţiştii au fost sesizaţi din nou de către aceeaşi persoană, care a reclamat faptul că a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele de soţul său.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul respectiv, acesta având un comportament recalcitrant, proferând cuvinte şi expresii jignitoare atât la adresa soţiei sale, cât şi la adresa poliţiştilor.
Întrucât bărbatul în cauză a refuzat să se prezinte de bunăvoie la sediul postului de poliţie, pentru a fi audiat în legătură cu cele sesizate şi mai mult decât atât a continuat să se adreseze prin folosirea de cuvinte jignitoare, poliţiştii l-au imobilizat şi condus la sediul postului de poliţie din localitate, unde a fost audiat cu privire la cele două sesizări depuse de soţia sa.
De asemenea, având în vedere cele reclamate şi pentru prevenirea unor fapte ulterioare cu violenţă, poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pe numele bărbatului în cauză, luând şi măsura sancţionării contravenţionale a acestuia.
Întrucât pe adresa de mail a inspectoratului s-a primit o sesizare din partea unei persoane care a asistat la momentul imobilizării, conducerea IPJ Dolj a dispus efectuarea de verificări interne, pentru stabilirea modului de respectare a legislaţiei în vigoare şi a procedurilor interne, de către poliţişti, în momentul intervenţiei la eveniment, verificările fiind în curs.