CÂŢI pasageri au tranzitat Aeroportul Henri Coandă!

CÂŢI pasageri au tranzitat Aeroportul Henri Coandă!

Peste 7 milioane persoane au tranzitat cele două aeroporturi din Bucureşti în primele nouă luni ale acestui an.

Cifra este în creştere cu 11,43% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), informează Agerpres

În intervalul ianuarie - septembrie 2015, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu s-au consemnat 81.776 mişcări de aeronave (aterizări şi decolări) şi un trafic aerian de 7.037.624 pasageri, din care 7.033.901 pasageri înregistraţi pe Aeroportul Henri Coandă. 

De asemenea, 73.184 mişcări de aeronave au fost consemnate pe principalul aeroport al ţării, din Otopeni. 

Conform sursei citate, evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale CNAB devansează tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european. Astfel, în primele nouă luni ale anului, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Ne puteți urmări și pe Google News