Câte stele sunt în Univers. Astronomii au găsit răspunsul

Câte stele sunt în Univers. Astronomii au găsit răspunsulStele. Sursa foto: Pixabay

Într-o noapte senină, pot fi observate aproximativ 6.000 de stele cu ochiul liber. Totuși, Universul este mult mai vast, existând un număr mult mai mare de stele.

Diversitatea și numărul stelelor în Univers

Stelele pe care le observăm pe cer reprezintă doar o mică fracțiune din numărul total. Celelalte se află la distanțe prea mari pentru a putea fi observate cu ochiul liber. Cu toate acestea, astronomii au găsit metode pentru a estima numărul total al stelelor din spațiu.

Universul are numeroase galaxii, care sunt grupuri masive de stele, planete, gaze și praf cosmic. Acestea variază în formă și dimensiune. Sistemul nostru solar se află în Calea Lactee, o galaxie spiralată, ale cărei stele sunt adunate în brațe care se rotesc în jurul centrului galactic. Alte galaxii au o formă eliptică, asemănătoare unui ou, în timp ce unele dintre ele sunt neregulate și nu au o formă bine definită.

Câte sunt în Univers

Pentru a estima numărul total de stele din Univers, astronomii încep prin a calcula câte galaxii există. Acest lucru se realizează prin fotografierea detaliată a unor porțiuni mici de cer, în care sunt numărate galaxiile vizibile. Apoi, înmulțesc acel număr cu numărul de porțiuni necesare pentru a acoperi întregul cer.

Galaxie

Galaxie. Sursa foto: Pixabay

Conform unei estimări prezentate de Brian Jackson, de la Boise State University (SUA), în The Conversation, Universul ar avea aproximativ 2 trilioane de galaxii, adică 2.000.000.000.000.

Câte stele sunt în Calea Lactee

Astronomii nu pot determina cu exactitate numărul stelelor din galaxii îndepărtate, dar pot estima numărul de stele din Calea Lactee. Aceasta diferă ca dimensiune, culoare și strălucire.

Soarele nostru este o stea albă, de mărime și masă medie, cu o temperatură de 15 milioane de grade Celsius în miez. Stelele mai mari și mai fierbinți sunt albastre, ca Vega, iar cele mai mici și mai reci sunt roșii, precum Proxima Centauri.

Astronomii estimează numărul de stele dintr-o galaxie analizând culoarea și intensitatea luminii emise. Astfel, Calea Lactee are aproximativ 100 de miliarde de stele. Astfel, dacă se ia în calcul Calea Lactee, cu aproximativ 100 de miliarde, și se înmulțește cu cele 2 trilioane de galaxii din Univers, rezultă aproximativ 200 de sextilioane de stele.

Ne puteți urmări și pe Google News