Evenimentul Zilei > Justitie > Cătălin Tolontan, scos la tablă de judecători. Lecție de presă ținută de magistrați în cadrul unei motivări
Cătălin Tolontan, scos la tablă de judecători. Lecție de presă ținută de magistrați în cadrul unei motivări

Cătălin Tolontan, scos la tablă de judecători. Lecție de presă ținută de magistrați în cadrul unei motivări

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 au explicat de ce articolele publicate de „Libertatea”, în legătură cu presupusele relații ale lui Daniel Băluță cu lumea interlopă, trebuie șterse.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 au motivat decizia prin care au obligat ziarul Libertatea să șteargă de pe internet articolele scrise de jurnalistul Cătălin Tolontan și de colegii săi referitoare la Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. Judecătorii spun că Tolontan n-a făcut nicio verificare a informațiilor publicate, n-a reușit să facă dovada niciunei presupuse legături între edilul Băluță și clanurile interlope la care a făcut referire în materialele respective.

Cum motivează judecătorii verdictul în cazul jurnaliștilor de la „Libertatea”

„Raportat la probele administrate, instanța reține că în cauză, pârâții nu au făcut dovada existenței unei minime baze factuale cu privire la veridicitatea faptelor menționate în articolele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată”, au motivat judecătorii, care mai precizează: „deși articolele publicate vizează subiecte de interes general, iar pârâților le revenea obligația de a informa publicul privind existența unor presupuse ilegalități, se reține totodată că acestora le incumbă și obligatia de a furniza o baza factuală suficientă.

În lipsa unor dovezi privind caracterul adevărat al informațiilor, nu se justifică publicarea de către pârâți a unei fotografii realizată prin suprapunerea în prim plan a imaginii reclamantului peste o imagine privind alte persoane în scopul justificării titlului articolului, respectiv ,,Gruparea Goleac – primarul PSD Băluță se afișează cu mafia. Șef din Poliția Locală Sector 4, la piscina din curtea casei liderului Clanului Sportivilor”.

Nu au prezentat dovezi legate de surse

Conform judecătorilor, jurnaliștii de la „Libertatea” s-au apărat în timpul procesului și au susținut că nu pot face dovada adevărului informațiilor publicate pentru că astfel și-ar dezvălui sursele confidențiale. „Deși este recunoscută importanța confidentialității surselor jurnalistice, totuși aceasta nu scutește partea de efectuarea oricărei dovezi privind adevărul faptelor publicate”, au afirmat magistrații.

„Nu justifică preluarea acestora de către pârăți în propriile articole, în absența efectuării unor verificări proprii cu privire la veridicitatea lor (…) nu justifică preluarea acestora de către pârăți în propriile articole, în absența efectuării unor verificări proprii cu privire la veridicitatea lor”, se mai spune în motivare.

Publicat in categoriile: Justitie
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: