Cât COSTĂ deradicalizarea unui ISLAMIST. Părerea EXPERTULUI norvegian
- Andrei Vi şan
- 21 februarie 2019, 11:03
Germania trebuie să accepte revenirea cetăţenilor săi, susţinători ai organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) şi care sunt în prezent închişi în Siria şi aceasta în pofida riscurilor.
"Să nu ne mai ascundem după degete: Da, revenirea în Germania a susţinătorilor Statului Islamic ar afecta securitatea ţării. Există suficiente dovezi pentru a aduce o parte dintre ei în faţa instanţelor. Restul ar rămâne în libertate şi, aşa cum există oameni nevinovaţi sau care au revenit pe calea cea bună, există totodată jihadişti radicalizaţi cu intenţii rele. Menţinerea lor sub supraveghere ar putea aduce poliţia şi serviciile de informaţii până la limitele capacităţilor lor'' scrie sursa citată.
În plus, există costuri pe care expertul norvegian în domeniul terorismului Thomas Hegghammer le estimează la o primă evaluare la un milion de euro (1,1 milioane de dolari) de persoană pentru deradicalizare, beneficii, supraveghere şi alte măsuri, scrie Die Zeit, citat de Agerpres.
''Nimeni nu poate fi mulţumit de acest lucru. Dar sunt sute de adepţi ai Statului Islamic care au revenit deja în Germania şi niciunul dintre aceştia - din fericire - nu a comis un atac'', notează publicaţia citată.