Cât cere manelistul Tzancă Uraganu la un eveniment. Suma este colosală

Cât cere manelistul Tzancă Uraganu la un eveniment. Suma este colosalăSursa foto Tik Tok

Manelistul, Tzancă Uraganu este unul dintre cei mai solicitați artiști la petreceri. Drept urmare tariful este pe măsura faimei lui. Mai ales că nu vine singur pentru a încânta publicul cu vocea lui. Acesta este mai tot timpul însoțit de instrumentiști. Drept urmare suma pe care o pretinde nu îi revine lui în totalitate, ci este împărțită.

Ceea ce face ca tariful să fie ceva mai mare decât al altor artiști. Nu mai puțin de 12.000 de euro cere solistul pentru a întreține atmosfera la nuntă sau botez. De altfel, acesta a și explicat în mod public motivul pentru care solicitările lui financiare sunt atât de mari.

Manelistul este bun plătitor de taxe

„Dacă tu nu-ți permiți, crezi că toată lumea nu-și permite. Dacă cerem 12.000 pe patru ore, cerem pentru că avem de plătit taxe, impozite. Noi plătim impozit la stat. Eu iau bani numai în firmă, nu iau bani în mână, avem și noi de plătit. Dăm 10%-20% la stat pentru că așa e normal și legal. De asta cerem prețuri. Suntem mai mulți în orchestră, suntem atâția băieți. Dacă nu îți permiți, du-te și ia pe cine îți permiți”, a spus Tzancă Uraganu legat de tariful pretins.

Desigur că în acești bani nu intră și cei de dedicații. Nu de alta, dar sunt evenimente unde se primesc bani grei și altele unde nu se dau foarte mulți bani pentru dedicații. Cu toate acestea artistul a recunoscut faptul că a câștigat și sume mai mari ca tariful pretins doar din dedicații. Vorbim despre aproximativ 30.000 de mii de euro, bani pe care i-a încasat la un eveniment în străinătate.

Tzancă Uraganul chemat la audieri

Sursa foto: Facebook

A primit și bani falși din dedicații

Aici, în România, manelistul s-a și ars de câteva ori și a primit bani falși din dedicații. De altfel, el a mers la poliție atunci pentru a reclama situația. ”Am stat pe drumuri, să dau declarații.

Dacă sunteți vai de steaua voastră și vreți să dați dedicații, dați dedicații la ureche, că nu vă refuză nimeni (... ) Oamenii mă așteptau de vreo lună și m-au rugat să vin. Până la urmă, dacă nu mă duceam, mă trezeam cu mascații peste mine”, a spus atunci manelistul.

Ne puteți urmări și pe Google News