Cât câștigă un manager în România? Diferențe colosale față de un subaltern

Cât câștigă un manager în România? Diferențe colosale față de un subaltern

Se pare că un manager din România poate ajunge să aibă un salariu de până la 10 ori mai mare decât un subaltern. Ce a condus la această situație?

Față de Germania, unde un manager câștigă aproape de 3 ori cât un angajat, în România situația stă cu totul altfel. Un manager al unei companii din România, poate câștiga de până la 10 ori mai mult decât un angajat de-al său, potrivit unor date centralizate de o firmă de HR, scrie Digi24.

„Un manager câştigă, să spunem, nu ştiu, 20.000 RON brutul, iar subalternul câştigă 15.000 RON brutul, cel senior. Dacă ne referim acum la diferenţa dintre ceea ce înseamnă un entry-level şi salariul unui director de top, diferenţa este în continuare de 1 la 10. Se păstrează în continuare printre ţările care au o diferenţă cea mai mare între salariile, să spunem, muncitorilor şi salariile directorilor”, a declarat Alina Popescu, talent information solution leader, în cadrul companiei de HR Mercer.

„Salariile pe care le oferim pe piaţa din România pentru manageri şi costul vieţii, mă refer aici la cât trebuie să plăteşti pentru chirie sau pentru un apartament, te ajută să ai mai mulţi bani, să-ţi rămână mult mai mulţi bani şi să ai de asemenea un trai decent. Pentru că Bucureştiul, ca şi oraş, este destul de bine dezvoltat şi deja aliniat cu capitalele din Europa Centrală”, mai spune Alina Popescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Motivul principal pentru care s-a ajuns în această situație este că la sfârșitul anilor 90, moment în care multinaționalele au intrat pe piața din România, exista un deficit foarte mare de șefi.