Evenimentul Zilei > Actualitate > Cât bem? Harta consumului de alcool la nivel global
Cât bem? Harta consumului de alcool la nivel global

Cât bem? Harta consumului de alcool la nivel global

În 2005, fiecare persoană de pe glob a consumat, în medie, 6,1 litri de alcool pur, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Cei mai mulți împătimiți ai alcoolului sunt în Europa, în principal în statele care au făcut parte din Uniunea Sovietică.

Potrivit raportului OMS, moldovenii sunt cei mai mari bețivi. La nivelul anului 2005 aceștia au consumat, în medie, circa 18,2 litri de alcool de persoană, cu doi litri mai mult decât cehii.
De asemenea, raportul atrage atenția că moldovenii consumă foarte mult alcool din producție proprie, care nu este raportat nicăieri și care de cele mai multe ori nu respectă niciun fel de standard și le pune viața în pericol. La nivelul întregii planete, circa 30% din alcoolul consumat este produs în propriile gospodării.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că alcoolul produce mai multe victime decât SIDA sau tuberculoza, fiind responsabil de circa 2,5 milioane de decese anual. În Rusia și în multe state care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică, unul din cinci bărbați moare din cauza consumului prea mare de alcool, potrivit The Economist.