Case de marcat virtuale, sub semnul întrebării. Distribuitorii avertizează asupra riscurilor

Case de marcat virtuale, sub semnul întrebării. Distribuitorii avertizează asupra riscurilorcasa de marcat. Sursa foto: Freepik

În urma unei propuneri legislative făcute de deputatul USR Andrei Plujar privind introducerea caselor de marcat virtuale, Asociația Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF), care reunește peste 80% din piața caselor de marcat, avertizează că această schimbare ar muta o funcție fiscală critică dintr-un sistem reglementat de stat într-o zonă insuficient controlată.

Controverse legate de introducerea caselor de marcat virtuale. Poziția ADAMEF

Reprezentanții organizației atrag atenția că noile „case de marcat virtuale” nu dispun de standarde clare și nici de trasabilitate adecvată, ceea ce ar putea transforma fiscalitatea într-un experiment tehnologic cu mize bugetare majore.

ADAMEF subliniază că sistemul actual de case de marcat electronice a fost implementat pentru a combate evaziunea fiscală și a facilita colectarea TVA. Introducerea unei versiuni virtuale ar putea pune în pericol aceste obiective, consideră reprezentanții asociației, care cer o evaluare atentă a riscurilor înainte de adoptarea legii.

„Propunerea este o schimbare radicală, care ar muta o funcție fiscală critică dintr-un ecosistem reglementat, certificat și auditat de stat, într-o zonă insuficient controlată, lipsită de standarde clare și de trasabilitate. ADAMEF atrage atenția că, printr-o astfel de inițiativă, fiscalitatea riscă să fie transformată într-un experiment tehnologic cu mize bugetare majore”, arată reprezentanții asociației.

Case de marcat

Selfpay. Sursa foto: Dreamstime

Digitalizarea, pas esențial

Potrivit ADAMEF, „România nu are nevoie de improvizații, ci de consolidarea unei infrastructuri care funcționează, este auditată, certificată și deja aliniată la standardele europene de securitate și conformare. Digitalizarea este o direcție corectă, dar aceasta trebuie realizată cu reguli clare, în contextul unor mecanisme verificate și predictibile”.

Reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF) subliniază că bonul fiscal este deja un document digital, iar arhitectura fiscală este armonizată cu standardele europene. Ei adaugă că, din 2018, bonul fiscal este generat, stocat și transmis electronic, fiind raportat către ANAF, integrat în sisteme informatice și, acolo unde este cazul, transmis direct către client.

„Bonul fiscal este deja digital, iar arhitectura fiscală românească este armonizată cu cea europeană. Un adevăr esențial trebuie spus clar: bonul fiscal este, din 2018, un document digital. Generat, stocat și transmis electronic, bonul emis de casele de marcat moderne existente este raportat către ANAF, integrat în sisteme informatice și transmis, acolo unde e cazul, și către client. Deja există pe piață echipamente fiscale moderne care nu mai tipăresc bonul pe hârtie, ci îl transmit direct către client în format digital, prin SMS sau e-mail, o funcționalitate complet legală, care răspunde nevoilor comercianților mobili sau digitalizați. În paralel, anumite dispozitive fiscale trimit în timp real informații despre tranzacții și cifre financiare către serverele comercianților, oferindu-le acces instant la date, fără a compromite integritatea fiscală. Prin urmare, nu lipsa digitalizării este problema, ci riscul ca o funcție vitală a statului, cum este colectarea fiscală, să fie transferată în zona aplicațiilor comerciale fără o platformă hardware certificată, fără audit, fără criptare, fără control. Actuala arhitectură fiscală este construită pe o infrastructură sigură, cu memorie fiscală unică, jurnal electronic, certificate digitale și mecanisme criptografice, asemănătoare cu practicile din Germania, Austria, Ungaria, Italia, Bulgaria, Grecia etc”, explică asociația.

ADAMEF: Casa de marcat nu este o simplă imprimantă, ci un martor fiscal

Potrivit comunicatului, înlocuirea casei de marcat cu o aplicație de mobil nesecurizată ar înlătura funcția de control a statului și ar plasa colectarea fiscală într-un ecosistem fragmentat, fără omologări clare, cu versiuni variabile și cu un risc crescut de fraudă.

„Casa de marcat nu este o simplă imprimantă, ci un martor fiscal. A o înlocui cu o aplicație de mobil nesecurizată înseamnă să scoți această funcție din zona controlată de stat și s-o plasezi într-un ecosistem fragmentat, unde nu există omologări, unde versiunile pot varia de la o zi la alta și unde riscurile de fraudă cresc exponențial”, mai spun reprezentanții asociației.

Reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF) subliniază că, în situația geopolitică actuală și în contextul potențialelor dezechilibre energetice care pot provoca pene de curent, casele de marcat existente rămân un instrument esențial pentru continuitatea activității comerciale și înregistrarea fiscală. Ei amintesc că experiența altor țări care au testat modele similare oferă lecții importante.

„Experiența altor țări care au testat astfel de modele este grăitoare. Un exemplu relevant vine din Republica Cehă, care a introdus, în 2016, un sistem de înregistrare electronică a vânzărilor (EET), bazat pe transmiterea în timp real a fiecărei tranzacții către autoritatea fiscală. După mai mulți ani de implementare și reevaluare, în 2023, autoritățile au decis să elimine complet această obligație și să închidă portalul EET, concluzionând că modelul nu mai servea eficient scopului de colectare fiscală și că infrastructura IT necesară pentru certificare, audit și mentenanță genera costuri semnificativ mai mari decât beneficiile obținute. Această evoluție confirmă limitele unui sistem de fiscalizare software fără o ancoră tehnică sigură, certificată și controlată, demonstrând că o astfel de abordare poate deveni, în timp, instabilă, costisitoare și greu de administrat”, continuă cei din sector.

România nu are un vid de reglementare care să justifice o „casă de marcat virtuală”, iar costurile totale ale soluțiilor software sunt adesea ignorate, potrivit ADAMEF.

Despre aplicațiile de contabilitate existente

Reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF) atrag atenția că aplicațiile de contabilitate și gestiune existente pe piață nu sunt proiectate și nici verificate pentru a îndeplini rol fiscal. Ele nu sunt certificate de nicio autoritate și nu oferă garanții de securitate sau de trasabilitate.

„În realitate, România nu are un vid de reglementare care să justifice o astfel de ruptură. Casele de marcat moderne sunt deja conectate la ANAF, bonul este digital, iar în cazurile unde echipamentele hardware necesita mobilitate (piețe, ferme, comerț mobil), există deja soluții portabile complet funcționale. Mai mult, e-Factura este activă inclusiv în relația cu persoanele fizice. În plus, există deja în România soluții fiscale complet funcționale disponibile pe echipamente mobile, inclusiv pe tabletă și telefon, care respectă cerințele hardware impuse de legislație. Acestea permit mobilitate și flexibilitate, fără a înlătura componentele esențiale de criptare, jurnalizare și protecție fiscală. Așadar, nevoia de mobilitate nu justifică renunțarea la arhitectura de siguranță, ci poate fi rezolvată prin soluțiile deja existente, omologate și conforme”, explică ADAMEF.

Reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF) subliniază că toate programele software de vânzare conectate la AMEF trebuie înregistrate în Biblioteca Națională de Programe, ceea ce înseamnă că legislația actuală deja acoperă problema registrului menționată în proiectul de lege.

Ei mai precizează că orice actualizare sau modificare a AMEF este supusă unor proceduri stricte de audit, verificare și testare înainte de a fi implementată pe piață și primește certificarea autorităților. Implementarea în teren este realizată doar de personal specializat și acreditat, asigurând respectarea tuturor standardelor de securitate și conformitate fiscală.

„Ce ar aduce o „AMEF virtuală”? Doar haos și un risc major de evaziune. Promisiunea unei soluții aparent mai ieftine pentru antreprenori ignoră costurile reale: actualizări, vulnerabilități, lipsa standardizării, dependența de furnizor și, mai ales, riscurile pentru bugetul de stat. Cine va răspunde pentru pierderea datelor fiscale, pentru manipularea jurnalelor software, pentru versiunile optimizate care nu lasă urme, pentru nerespectarea obligațiilor legale privind arhivarea electronică? Observăm o confuzie generală a mediului politic între modalitate de plată (plata Card, Numerar, Tichete etc) și înregistrarea fiscală a unei vânzări de produse sau servicii. Trebuie luată in considerare diferența majora dintre ele”, se menționează în comunicatul transmis de asociație.

Sursa subliniază că asociația promovează noile tehnologii încă de la înființare. Membrii ADAMEF investesc constant în echipamente portabile, integrarea cu aplicații comerciale, soluții cloud, plăți digitale și interoperabilitate, potrivit comunicatului. Asociația atrage atenția că fiscalitatea românească are nevoie de securitate, trasabilitate, predictibilitate și control instituțional real, nu de experimente populiste care ar putea compromite controlul fiscal în perioade de austeritate.

„ADAMEF consideră că subiecte precum combaterea evaziunii fiscale, monitorizarea colectării TVA și digitalizare activității fiscale necesită o abordare serioasă, profesionistă, cu care atât mediul de afaceri, cât și forțele politice să fie de acord. Propunerile legislative care vizează infrastructura fiscală trebuie să pornească de la realitate, nu de la ipoteze teoretice, respectând cadrul Directivelor Europene din domeniu - de exemplu, ViDA”, mai spun aceștia.

Consultările cu mediul de afaceri, o prioritate

ADAMEF subliniază că mediul de afaceri trebuie consultat real și transparent, mai ales când sunt vizate instrumente esențiale pentru comerț, precum casele de marcat fiscale.

„Mediul de afaceri trebuie consultat în mod real și transparent, mai ales atunci când sunt vizate instrumente esențiale pentru activitatea în comerț precum casele de marcat fiscale. Orice inițiativă responsabilă trebuie să ia în calcul toate variabilele implicate, de la securitatea și conformitatea sistemelor, până la funcționalitatea operațională, scalabilitatea soluțiilor și costurile reale de implementare și mentenanță. Fără acest echilibru, există riscul unor decizii legislative care afectează stabilitatea fiscală și generează blocaje pentru antreprenori, furnizori și autorități deopotrivă. Cerem inițiatorilor să-și reevalueze proiectul de lege și le stăm la dispoziție pentru a le oferi informații relevante pentru acest domeniu precum și pentru consultări directe”, menționează asociația.

De asemenea, ADAMEF subliniază că „participă activ la modernizarea sistemului fiscal din România”.

„Nu putem susține o direcție care, sub pretextul fals al digitalizării va deschide ușa evaziunii. Fiscalitatea se construiește cu responsabilitate, pe ceea ce funcționează deja”, au încheiat reprezentanții asociației.