Ce cuvinte grele ne-ar putea auzi urechile dacă zidurile clădirii reprezentative a Statelor Unite ar putea vorbi…Şi aceasta deoarece edificiul n-a avut o clipă de linişte: fiecare locatar celebru şi-a pus amprenta gustului decorativ.

O lungă suită de preşedinţi s-au perindat la Casa Albă, începând cu George Washington (1789-1797). De fapt, părerea lui Washington a fost hotărâtoare atât în ceea ce priveşte găsirea locului, care nu trebuia să depăşească "zece mile pătrate pe râul Potomac", cât şi a aspectului cladirii, unde urma să se mute, "guvernul federal" de la Philadelphia, în "prima zi de luni din luna decembrie a anului 1800", cum hotărâse Congresul.

Planul iniţial al clădirii aparţine arhitectului irlandez James Hoban şi aminteşte de stilul monumentelor grecilor şi romanilor. Cunoscând preferinţele lui Washington pentru piatră – în locul cărămizii – arhitectul a conceput un edificiu ale cărui ziduri erau făcute să dăinuie o eternitate. Într-adevar, edificiul a făcut faţă timpului, adaptărilor forţate, extinderilor, focului…

Adaptată şi incendiată

"Mă rog cerului să binecuvânteze această Casă şi pe toţi cei ce o vor locui. Să facă astfel încât de sub acest acoperiş să nu conducă decât oameni oneşti şi întelepţi". Acestea au fost cuvintele lui John Adams, preşedinte între 1797-1801, primul care s-a instalat la Casa Albă, în 1800. Deşi familia Adams a locuit în Casa Albă mai puţin de patru luni, clădirii i-au fost aduse numeroase "adaptări".

Apoi a venit la putere arhitectul amator Thomas Jefferson, preşedinte între 1801- 1809: "Edificiul e prea mare şi prea britanic pentru gusturile mele simple", s-a plâns el. Jefferson, împreună cu Benjamin Henry Latrobe, arhitectul oficial, au adăugat aripi noi, cu colonade la fiecare capăt al cladirii. Mai mult: au construit o intrare triumfală, în colţul de sud-est al proprietăţii.

A plecat Jefferson, a venit James Madison, preşedinte până în 1817. Acesta a făcut din edificiu scena unor întâlniri mondene. A solicitat decorarea şi mobilarea mai multor camere din clădire şi a expus în sufrageria oficială portretul lui George Washington. Fatalitate: în august 1814, britanicii intră în capitala neapărată şi incendiază cea mai mare parte a clădirilor publice. Portretul lui Washington a scăpat, dar când s-a întors Madison, după o vreme de la atac, i s-a înfăţişat un "schelet" de nelocuit pe post de casă prezidenţială.

Lincoln n-a iubit-o

Anul Nou 1818. Alt preşedinte – James Monroe, alte acrobaţii decorative. Rafinatul Monroe, fost ambasador în Franţa, inaugura o casă prezidenţială reconstruită, proaspăt văruită, decorată cu candelabre şi artefacte elegante.

După o perioadă de linişte, a venit Andrew Jackson (preşedinte între 1829-1837), care a cheltuit peste 50.000 de dolari cu remobilarea şi plantarea magnoliilor. Un lucru bun: el a introdus pentru prima dată la Casa Albă apă curentă. Datorită lui Jackson, succesorul – Franklin Pierce, s-a putut lăuda cu o baie modernă, cu cada fixă!

Abraham Lincoln, preşedinte între 1861-1865, n-a iubit-o deloc. "Cheltui mereu pentru blestemata asta de casă veche, în timp ce soldaţii nu pot avea o pătură", îi reproşa el Primei Doamne, Mary Lincoln, care depăşea mereu bugetul gospodăriei pentru a o decora.

Canguri prin camere

"O baracă prost întreţinută", astfel o numea Chester A.Arthur, preşedinte între 1881-1885. Motiv pentru "elegantul Arthur", cum era supranumit, să umple edificiul cu dulapuri, jumătate din ele destinate celor 80 de perechi de pantaloni pe care îi avea! În timpul renovărilor, din exces de zel a aruncat 24 de vagoane încărcate cu "efecte de gospodarie". Nesăbuitul a avut plăcerea să folosească primul lift din Casa Albă, instalat în 1882.

Theodore Roosevelt (preşedinte între 1901-1909), soţia sa Edith şi cei şase copii neastâmpăraţi au dat peste cap total liniştea edificiului prezidenţial. Renovarea din 1902 i-a dat clădirii forma pe care o are astăzi. Copiii au adus un papagal, un urs negru, doi canguri şi o veveriţă zburătoare ca animale de casă. Prin camerele elegante, "micuţii" alergau pe patine cu rotile, mergeau pe biciclete şi se luptau cu săbii de lemn. Când unul dintre copii a avut pojar, fraţii lui i-au adus poneiul, în vizită, cu liftul. Deşi denumirea de "Casa Albă" era împământenită aproape de la darea ei în folosinţă, Roosevelt a fost cel care a solicitat Congresului să o statueze în mod oficial. Pe vremea lui Franklin Delano Roosevelt, singurul ales de patru ori (1933-1945), s-a construit o piscină interioară specială pentru preşedintele slăbit de poliomielită.

Pe vremea lui Harry S.Truman (preşedinte între 1945-1953) a fost întocmit un proiect de reconstrucţie, în valoare de 5,76 milioane de dolari – care presupunea înlăturarea aproape în întregime a vechii structuri şi refacerea ei.

Felina ameninţătoare

În 1961, Prima Doamnă Jaqueline Kennedy, intrigată de amalgamul de articole din dotarea Casei Albe, şi-a propus să transforme clădirea într-o adevărată instituţie de reprezentare. A comandat mobilier original şi noi opere de artă, iar ulterior a permis televiziunii să prezinte pentru prima dată interiorul Casei Albe. În vederea conservării noilor dotări, Congresul a adoptat o lege prin care tot mobilierul şi operele de artă au fost declarate bunuri ale Casei Albe. În urma aplicării proiectului de patru ani, Casa Albă a devenit cu adevărat nouă. Astfel că proprietarii care s-au perindat mai târziu, precum şi proprietarul actual nu au mai avut mare lucru de "făcut" magnificului edificiu. Dar…"E ceva cu casa noaptea care te face să te simţi de parcă ai convoca spiritele tuturor oamenilor care au trăit, au lucrat şi s-au plimbat pe acolo", declara fosta Primă Doamnă Hilary Clinton în cadrul unei emisiuni tv.

Pe lângă poveştile cu fantome ale unor oameni care ar bântui Casa Albă, există una deosebită. Despre o pisică. Conform legendei, pot trece ani fără ca felina să fie văzută, însă când apare se spune că un dezastru naţional este iminent. Câţiva martori susţin că la început pisica apare drept una inofensivă, după care creşte în mărime şi devine ameninţătoare pe măsură ce se apropie cineva de ea. Un paznic al Casei Albe susţine că a văzut-o cu o săptămână înainte de marea criză din anii ’20 şi se pare că ar fi apărut şi cu şapte zile înainte de asasinarea lui John F. Kennedy..
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/6y0C2D2fKH4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

CE MODIFICĂ PREŞEDINŢII

Îmbunătăţiri neştiute

Richard Nixon (preşedinte între 1969-1974) a transformat piscina din interior şi a dispus iluminarea clădirii pe timpul nopţii. Gerald Ford (preşedinte între 1974-1977) a instalat o piscină exterioară. Jimmy Carter (preşedinte între 1977-1981) a introdus primul computer, iar Ronald Reagan (preşedinte între 1981-1989) a strâns fondurile necesare pentru decorarea a 34 de camere. George Bush tatăl (preşedinte între 1989- 1994) a ordonat computerizarea completă a birourilor Executivului. Bill Clinton (preşedinte între 1993- 2001), a "înfrumuseţat"… Biroul Oval cu mochetă albastră şi perdele galbene! Proaspăt venit la putere, Bush-fiul a renovat o parte din apartamentele prezidenţiale şi a eliminat "clintonismul" din Biroul Oval, decorându-l în tonuri de crem şi culoarea piersicii.