Carol al II-lea, vals periculos cu dictatorii lumii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Carol al II-lea a rupt tradiția monarhiei constituționale. Elev al lui Nicolae Iorga, Carol s-a visat mai mult domnitor decât rege. Fiul său pe care l-a detronat a fost numit Mare Voievod de Alba Iulia. Carol al II-lea detesta democrația și dezbaterea parlamentară.  Evident, nu uitase excluderea sa din Casa Regală și din succesiune pe 4 ianuarie 1926. Carlismul a fost un vals periculos între nazism și comunism.  A fost o dictatură „originală” cu origini în instituția domniilor medievale românești.

Carol și tentația Restaurației

Carol al II-lea a devenit rege pe 8 iunie 1930. Pe 24 iunie 1927, se înființase Legiunea Arhanghelului Mihail. Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul său îl asasinase pe Prefectul Poliției din Iași care-l anchetase. Procesul de la Turnu Severin îl achitase pe Codreanu în 1925. Drumul spre politică purtând pistolul la brâu era dechis.

Erau ultimele luni de viață ale Regelui Ferdinand și ale lui Ionel Brătianu. Erau ultimele zile ale unei democrații care agoniza. Moartea lui Ferdinand,Regența și moartea lui Ionel Brătianu a lăsat România în voia valurilor. Se simțea absența unei mâini forte în politică.  Principele Regent Nicolae era departe de a fi un politician cu aptitudini politice reale. Era un om de curte.

Iuliu Maniu a fost un ambițios pentru că el a creat PNȚ tocmai să preia puterea după 1926. Revenirea lui Carol în țară, din exilul impus după 1926 era luată în calcul de Maniu, de Principele Nicolae, de generalii din Armată. Liberalii Gheorghe Tătărescu și Gheorghe Brătianu erau și ei de acord cu Restaurația.

Membru al FSN despre cum să te vindeci de rock and roll: hapuri antiisterice, dezinfecţie, dezarmare, destindere ... tămâie

Restricții noi pentru șoferii începători. Lista mașinilor care ar putea deveni interzise

Legionarii, rivalii lui Carol al II-lea

Legionarii propovăduiau antisemitismul ca armă ideologică și economică. Biserica Ortodoxă Română îi tolera. Regele Carol al II-lea a visat să aducă Legiunea sub controlul său. Nu a reușit. Domnia sa a fost un carusel periculos al relației cu legionarii. I-a tolerat apoi i-a vânat fără milă. Apoi le-a decapitat brutal conducerea. Eliminarea în decembrie 1933 a lui IG Duca i-a folosit lui Carol. Asasinarea lui Mihail Stelescu de către legionari din nou a dus la arestarea unora din cei considerați elita conducerii Legiunii.

Carol al II-lea l-a detestat pe generalul Ion Antonescu. Știa că i-ar putea lua locul într-o zi. Antonesu își crease un nume în Armată și diplomația militară. Era prieten cu Zelea Codreanu. Detesta parlamentarismul. Detesta comunismul și, de asta, era un admirator al Germaniei naziste. Era un antisemit notoriu.

În 1937, doi legionari mor luptând lângă Madrid pentru regimul generalului Franco. Sunt transformați în eroi de masă de către legionari. Carol al II-lea nu le oferă șansa de a forma Guvernul în decembrie 1937. Preferă doi antisemiți, pe Octavian Goga și Patriarhul Miron Cristea. Erau oameni duri dar nu-i ieșeau din vorbă. În mai 1938, Regele s-a debarasat de Octavian Goga, demis în februarie 1938. A considerat că Octavian Goga era prea apropiat de Germania nazistă. Moartea lui Goga ar fi fost determinată de o otrăvire pusă la cale cu știrea lui Carol al II-lea.

Hitler și Antonescu

Vizita la Berlin din toamna lui 1938 i-a arătat lui Carol al II-lea direcția. El însuși îl numise pe Miron Cristea, Patriarhul BOR în fruntea Guvernului. A permis românizarea econnomiei, o manevră politică antisemită. A tolerat crime și asasinate legionare. Dar, a ajutat Polonia căreia i-a salvat Tezaurul și mulți civili în 1939.

S-a împăcat cu ei, în 1940, dar era prea târziu. Ion Antonescu se apropiase de ei și a preferat să-i țină lângă el, la putere. Asta, pentru că unele cercuri de la Berlin mizau pe legionari ca mișcare pro-germană și anti-semită. Gestul lui Carol al II-lea de a decapita Legiunea a fost văzut ca un gest neamical de către Hitler.

Carol al II-lea și Stalin

Relația lui Carol al II-lea cu Stalin a fost cumva curioasă. Deși, s-a tras la Grivița în februarie 1933 în muncitorii feroviari. în 1934, Carol al II-lea e de acord să reia relația diplomatică dintre România și URSS. Stalin a fost tentat să îl includă pe Carol între sursele sale de inspirație în lupta contra pro-germanilor.

Carol al II-lea a cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, iar relația cu URSS a continuat până în iunie 1941, chiar dacă regele a abdicat în septembrie 1940. După 1945, Regele Carol al II-lea a fost cumva lăsat să creadă că Stalin l-ar vrea readus în România ca rege, atât înainte de abolirea monarhiei din 1947, cât și după aceea.  Ernest Urdărianu a făcut antecameră la ambasadorul sovietic din Ciudad de Mexico. Evident, Stalin nu avea de gând să mențină monarhia.

Regele dezamăgit

Carol al II-lea a reușit să supere trei dictatori, pe Hitler, Stalin și pe Antonescu.  Pe acesta din urmă, l-a izolat, dar știa că ar putea, la un moment dat, să apeleze la el,. Chestiunea Tezaurului Poloniei i-a înfuriat pe amândoi, pentru că amândoi dictatorii aveau nevoie de aurul polonez.  I-a prigonit pe evrei, pe legionari și pe comuniști. A sfârșit alungat de Antonescu. Asta după ce pierduse o treime din România Mare. Plecat din țară, scăpat in extremis dintr-o tentativă de asasinat a legionarilor, la Timișoara, a ajuns în Spania, supravegheat de Franco, la recomandarea lui Antonescu. A fugit în Portugalia și nu s-a putut apropia de Diaspora ca să poată să depășească o anumită popularitate a fratelui său Nicolae și a fiului său Mihai. A murit la o lună după Stalin, lăsând în urmă imaginea unui rege-dictator care a vrut să aibă o domnie de tipul celor medievalle pe care le studiase cu Nicolae Iorga la orele de istorie.