Stalin și poporul rus libertate ne-au adus! Radiografia jafului sovietic făcut în România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Timp de zece ani, între 1946 și 1956, rușii au inventat și aplicat cea mai eficientă metodă de jefuire a producției și bogățiilor României. Spaima generală produsă de celebra expresie „Davai ceas, davai palton” a fost transpusă la nivel statal prin înființarea unor societăți comerciale româno-sovietice, gândite de așa natură încât să acopere toate domeniile de activitate care aduceau beneficia.

În acest fel, România (dizolvată din Regală în Republică Populară) plătea un bir de 50% din fiecare leu produs!

Tratatul prin care se schimba beneficiarul ”sugerii sângelui poporului”, după ce burghezii înfundaseră lagărele bolșevice, este radiografiat în amănunt de analiștii CIA în 1952.

Sovrom-urile, metoda legală de transfer a beneficiilor și mărfurilor, au funcționat puțin după moartea lui Stalin (în 1953) și aproape deloc în ultimii ani în care Armata Roșie a fost pe teritoriul României (1945-1958). Mai târziu, URSS avea să descopere alte metode, cum a fost CAER.

Prezentăm acum un document din 1952 care descrie fidel mecanismul de transfer a valorilor către URSS:

Țara: România; URSS Subiect: Economic – Comerț exterior – Sovrom Data informației: 1951 Data distribuirii: 19 mai 1952

SOVROMURILE (ÎNTREPRINDERI SOVIETO-ROMÂNE)

Sovromurile (întreprinderile sovieto-române) au fost create ca instrumente pentru integrarea economiei generale a statelor satelite în sfera economică și politică sovietică. Pentru a înțelege mai bine faptele, este necesară examinarea contextului care a pregătit apariția lor.

1. Convenția de Armistițiu

a) Convenția de armistițiu a definit și a pus sub protecție prada de război, bunurile mobile, parcurile auto și materiile prime strategice, precum minereul de fier, metalele extrase, cromul disponibil la uzinele Phoenix–Baia Mare și alte bunuri.

b) Convenția a întocmit liste ale proprietăților inamice, dintre care majoritatea au fost transferate URSS. Sovieticii au folosit aceste bunuri ca aport propriu la constituirea Sovromurilor.

c) A fost creată justificarea necesității unor despăgubiri de război mai mari către URSS.

d) Investițiile sovietice au creat necesitatea prezenței unui număr mai mare de tehnicieni și economiști sovietici pentru supravegherea activităților din România.

e) Armistițiul permitea folosirea cadrului juridic existent și modificarea sa ulterioară. Totuși, la momentul negocierilor nu putea fi anticipată direcția politică finală pe care aveau să o urmeze sovieticii.

2. Conferința de la Potsdam

Hotărârea relevantă a conferinței prevedea utilizarea proprietăților inamice și a bunurilor din teritoriile ostile URSS drept despăgubiri. Formularea textelor era atât de favorabilă interpretării sovietice încât, teoretic, chiar și proprietăți olandeze puteau fi confiscate.

3. Conferința de Pace de la Paris

Despăgubirile au fost stabilite în mărfuri și nu în dolari. Ca urmare, după 1945 petrolul, plumbul, zincul, cromul și alte materiale strategice au intrat sub controlul sovietic și au fost utilizate ca instrument de presiune politică asupra României.

4. Politica internă

La nivel intern, prevederile tratatelor au fost aplicate astfel:

- au fost emise directive pentru întărirea controlului economic al statului asupra producției, distribuției și aparatului juridic; - controlul de 51% asupra Sovromurilor a fost justificat prin aportul sovietic reprezentat de proprietățile inamice; - au fost transferate mărci și brevete; raportul menționează cazul directorului IG Farben România, adus din Siberia la București pentru a facilita această operațiune; - s-a creat un climat favorabil atragerii capitalului străin care putea fi ulterior preluat de stat.

În realitate, valoarea bunurilor primite drept despăgubiri nu reprezenta 51% din capitalul Sovromurilor. După crearea condițiilor politice necesare, URSS a acceptat, la solicitarea formală a guvernului român, constituirea întreprinderilor mixte româno-sovietice, prezentate drept un gest de prietenie și ajutor economic.

România a fost primul stat în care a fost aplicat acest model. Negocierile au fost conduse de reprezentanți ai Comisiei Sovietice de Planificare. Funcțiile-cheie au fost ocupate de sovietici, iar posturile importante acordate românilor au revenit în principal membrilor de partid sau persoanelor considerate influențabile.

Deși acordul prevedea participare egală (50%-50%), sovieticii au manipulat evaluarea capitalului, investițiilor, brevetelor, licențelor și mărcilor astfel încât contribuția românească să nu poată ajunge niciodată la jumătate din capitalul real. Personalul sovietic provenea în mare parte dintre specialiștii implicați în administrarea bunurilor inamice și în aplicarea armistițiului.

Detalii privind Sovromurile

1. Direcțiile generale nu stabileau politica economică sau politică la București.
2. Oficialii români aveau doar rol consultativ.
3. Instrucțiunile veneau direct de la Moscova.
4. Sovromurile se aflau sub autoritatea ministrului sovietic al comerțului exterior, A. I. Mikoian.
5. Aveau prioritate față de întreprinderile românești în aprovizionare, finanțare, export și alte activități.
6. Beneficiau de planificare separată și privilegii speciale.
7. Controlau independent exporturile.
8. Puteau negocia direct cu întreprinderi de stat, alte întreprinderi sau persoane private.
9. În străinătate preferau comerțul prin întreprinderi sovietice sau mixte.
10. În trecut evitau relațiile directe cu firme controlate de partidele comuniste din alte state.
11. Finanțarea investițiilor se realiza prin mecanisme speciale ale Ministerului Finanțelor și prin fonduri secrete administrate de Vasile Luca.

Raportul arată că exista o anumită libertate de acțiune pentru organizațiile românești numai în limitele aprobate de Moscova. Fiecare Sovrom funcționa independent (Sovrombank, Sovrompetrol, Sovromchim, Sovromlemn, Sovromtransport, Sovromgaz, Sovromasigurări și Sovromfilm).

Conducerea fiecărui Sovrom era formal aleasă de acționari, însă în realitate membrii români erau desemnați prin aparatul Partidului Comunist, iar membrii sovietici de reprezentantul comercial al URSS. Puterea efectivă aparținea directorului general și directorului comercial; directorii administrativ și tehnic aveau doar rol consultativ.

Sovromurile aveau sedii centrale la București și filiale în alte orașe sau în străinătate. Personalul sovietic era selectat de directorul general, iar pentru funcțiile importante ale personalului român era necesar avizul aparatului de partid.

Până în 1950 nu exista un birou central al Sovromurilor. Relațiile cu ministerele române se desfășurau formal prin canale obișnuite. Deși legal Sovromurile se aflau în subordinea ministerelor, în practică acestea tratau ministerele ca organisme inferioare. Numai în cazuri bine întemeiate ministerele puteau refuza solicitările Sovromurilor.