Carmen Iohannis: ”Am fost alături de cei care au votat în 16 noiembrie. Ne-a durut sufletul să-i vedem câte ore au trebuit să stea în ploaie”
- Otilia Luca
- 12 februarie 2015, 08:13
Carmen Iohannis l-a însoţit pe președinte în vizita oficială de la Paris. La întâlnirea cu românii din Franța, Prima Doamnă s-a arătat recunoscătoare faţă de alegătorii din diaspora, care au stat la coadă ore în şir la prezidenţialele de anul trecut, pentru a-l vota pe actualul şef de stat.
"Am fost alături de cei care au votat în 16 noiembrie. Ne-a durut sufletul să-i vedem câte ore au trebuit să stea în ploaie, dar şi în ce condiţii şi sigur că suntem emoţionaţi. Mai emoţionaţi ca aici nu putem fi nicăieri pentru că sunt oameni dragi care au fost alături de noi şi de care ne bucurăm acum în premieră", a declarat această.
Soția președintelui a vorbit şi despre cum îşi va împărţi timpul între Bucureşti şi Sibiu, acolo unde preda limba engleză la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. "Mi-am organizat în aşa fel orele la şcoală încât să mai pot pleca din când în când, să fac şi altceva, nu doar şcoală", a spus ea.
”Rămân două zile la şcoală la Sibiu şi restul...probabil...o să mă mut la Bucureşti sau mai vedem. Când o să avem şi noi un loc acolo în Bucureşti, o să mai vedem", a mai explicat Carmen Iohannis.
Totodată, Prima Doamna a asigurat că îl va însoţi pe Klaus Iohannis şi cu ocazia altor deplasări: "De câte ori este nevoie sunt alături de el!".