I s-a năzărit aşa, deodată, poporului român să se ia de cei care fumează ţigări electronice…
Iar unora dintre cei care “o fac electronic” li s-a năzărit aşa, deodată, să se desfăşoare întâi în troleibuz şi la scurt timp în tramvai. Şi ce să vezi, ambele “desfăşurări” au fost asezonate cu injurii, încăierări şi filmat cu mobilul. După incidente, apare faptul că fumatul ar putea fi interzis, în curând, în toate spaţiile publice închise, iar în acest moment, există un proiect de lege care interzice fumatul în instituţiile publice. Ce încrengătură.
Acuma, recunosc că, deşi mi s-ar potrivi un Jaguar, merg cu metroul şi cu bicicleta (e sănătos şi occidental na!), iar la metrou de muuultă vreme am văzut tipe pipând din ţigări electronice. E adevărat că se uită lumea la ele - că de, aşa e românul, curios nevoie mare, se holbează, dar nimeni nu a sărit pe ele. O fi mai coolt poporul de la metrou iar cel din “mijloacele de suprafaţă” mai…din popor ? Nu ştiu mulţi care-i treaba cu ţigara electronică? Nu e ceva nou, au curs reclamele şi indicaţiile în acest sens, ba chiar când a apărut, devenise o modă.
Acum două zile, ce să vezi, apare pe net un material cu titlul: “Ce se întâmplă dacă stai în apropierea unui fumător de ţigară electronică”. Citez: “Foarte multe studii au fost realizate în ultimii ani pentru a se stabili efectele pe care ţigările electronice le au asupra organismului. Cercetătorii din Norvegia (hait, după ce că există Norvegienii au talent, cercetătorii norvegieni sunt bomboana la tort - asta nu face parte din textul citat) au făcut o descoperire în acest sens. În urma unui studiu realizat de Institutul Naţional pentru Sănătate Publică din Norvegia, cercetătorii au aflat că fumatul pasiv de ţigară electronică este foarte dăunător. Chiar dacă nu scoate fum, precum o ţigară normală, acest dispozitiv poate face mult rău. Cei care stau în apropierea unui fumător de ţigară electronică vor inspira şi ei acel abur care conţine o cantitate importantă de nicotină. Există şanse mici ca acest abur să provoace cancer, însă cei care au realizat acest studiu spun că fumătorii pasivi îşi pun în pericol sănătatea”. Păi de ce nu aţi spus fraţilor aşa de la început, de ce întâi a lăudat-o toată lumea de ne-a ieşit fum din creier? Scăpam de-o grijă, nu se mai încăiera nimeni, fumau oamenii "mahoarcă" până mureau (că de la norvegieni înţeleg că şi cu electronica ajungi tot pe acolo) şi pe urmă se interzicea şi aşa mai departe. Naiba ştie de ce fumăm. Aşa cum naiba ştie de ce ne încăierăm. Mai nou din orice. Se spune că lipsa nicotinei, la cei care se lasă de fumat, creează nervozitate. Probabil şi lipsurile, la modul general.