Care-i treaba cu concertul lui Robbie Williams la Bucureşti

Care-i treaba cu concertul lui Robbie Williams la Bucureşti

Robbie Williams a împlinit 40 de ani şi se bucură de succes, iar lansarea unor single-uri precum "Milennium" sau "Angels" l-au făcut un star mondial.

Bla, bla, bla, ştiţi majoritatea lucrurilor de genul acesta despre un artist a cărui popularitate este neîndoielnic meritată. Buuun. Ideea este de ce în ultimul timp staruri de calibru, de obicei cam pe la vârsta sus menţionată, ba chiar peste, se trezesc să cânte în România. Nu vrem să fim răi, dar unde poate fi un loc mai potrivit, pentru un star copt  “să iasă la pensie”? În Românica, ori prin Europa în general, terenuri virgine şi aducătoare de mulţi bani înainte de “marea retragere”. Nota bene: în momentul în care albumul său "Rudebox" a fost lansat în 2006, urmat de "Reality Killed the Video Star" în 2009, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.

Nu spunem că la el acasă ori prin lume s-ar fi fumat, dar la Românica spre exemplu omul e capabil să se împrumute pentru a-şi lua biletul cel mai scump dintre scumpe, doar pentru a-şi vedea idolul care nu a catacdisit să vină în tinereţe, ci vine acum, îşi face într-adevăr treaba, dar pe bani muuuulţi. Nu mai vorbim despre  “stafful” din spatele artistului, care a negociat la sânge cu “compania românească aducătoare”.         

2015 pare să fie ultima şansă de a-l fi văzut pe Robbie Williams la Bucureşti. Britanicul şi-a anunţat în repetate rânduri intenţia de a-şi încheia cariera de artist. Recent, Robbie a spus că şi-ar dori să lucreze ca mecanic auto în Germania, deoarece s-a plictisit de muzică şi vrea un "loc de muncă adevărat". Să vină la noi! Let Me Entertain You.

Ne puteți urmări și pe Google News