Care ar fi fost personajele principale din 10 august 2018? Sunt nume grele pe listă

Care ar fi fost personajele principale din 10 august 2018? Sunt nume grele pe listăProtest 10 august în Piața Victoriei. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

Curând, se vor împlini șase ani de la protestele de la 10 august 2018. Însă, nu puțini sunt cei care spun că mai sunt multe de aflat despre aceste evenimente. Aceștia susțin că un mister încă planează asupra acelor zile. De aceea, unii oameni implicați atunci direct în evenimente ies și vorbesc deschis. Unul dintre ei este Sandy Matei, din partea Mișcării #Rezist, care i-a acordat un interviu jurnalistului de la Cluj Liviu Alexa.

Aceata din urmă îl întreabă pe Matei, printre altele, care dintre persoanele despre care s-ar spune că au fost implicate ar fi mai „nocive”. „Au fost… mai… în 10 august au fost toate serviciile implicate... Avem pe Cucoș, pe Sindile, pe Paraschiv, pe Cazan, pe Chirică. Care dintre ei ti s-a apărut cel mai nociv? Ca si implicare”.

„Nici unul”, este răspunsul lui Sandy. Și Alexa adaugă pe mai departe: „Nici unul. Ei au fost doar niște instrumente”. Dar Matei spune apoi că „poate Chirică. A fost implicat. Țineți minte că toate tunurile nu erau îndreptate spre Chirică. A apărut așa… în zona vinovațiilor. Dar Chirică este artizanul acelei regii, care v-am spus eu, de la Spring Time, cu acel grup”.

Care au fost personajele principale din 10 august 2018?

Liviu Alexa, imediat după, amintește și de Florian Coldea, fostul director adjunct de la SRI:„ Te intreb, Sandy, deci atunci nu Chirica, nu Cucos, nu Paraschiv, nu nimeni… deasupra lor este altcineva care este cu siguranță… pe care tu îl bănești de intenții criminale. El este Coldea, la el te referi?”.

„Daa”, este răspunsul rapid dat de Sandy Matei la această întrebare. „Iar cei operativi… în 10 august, în 10 august au fost grupul operativ… Ministerul de Interne… e acel autobuz, plus, cum au spus ei că aveau grup operativ undeva în spatele guvernului, dar și acel autobuz mare. Acela e grup operativ, unde se iau decizii, să văd imagini și așa mai departe. Dar un sediu operativ paralel, și sunt lucruri care le-a confirmat la șprit, pe o televiziune, a fost al lui Bădulescu”, continuă Matei.

Printre altele, Sandy a povestit și despre posibilele implicații ale unui fost ministru de Interne, Carmen Dan. „În emisiunea de acum un an și ceva, în care Carmen Dan era în studiul și eram la telefon, a intervenit Bădulescu, se observă că… și toți din studiou au spus că era ciupit… Și i-a ieșit porumbelul pe gură și a zis, da, da … m-am…. separat”.

„Leul”

„Mai mult, ca să argumentez cumva, să aduc mai multă tărie în celor spuse, în stenograme, șeful operational al intervenției din 10 august este Cazan, da, Laurentiu Cazan”, continuă Matei. „Nuu… având în vedere amploarea protestului… și de fiecare dată era Cucoș, șef operativ. De data asta era al 3-lea om, om ierarhic, mai jos, mai… că urma locul doi Sindile. Indicativul lui Cazan, se vede în stenograme, era “Leul”. Leul primea ordine de la indicativul “Inima”. Cine este “Inima”? Dacă el era seful operativ”.

Iar din cele declarate până la acest punct, Liviu Alexa trage următoarea concluzie: „Deci aveam un bloc operativ al serviciilor, un bloc operativ al lui Bădulescu, Aurelian, astăzi mare boss la Curtea de Conturi”. Ca o completare, Matei adaugă la cele spuse de Alexa: „Păi ăsta era al serviciilor, a lui Bădulescu.

Revenind apoi la Laurențiu Cazan, Sandy Matei ține să sublineze faptul că: „El primea indicativul Leul, putea primi ordine tot de la un militar. El fiind șeful, cel care… coordonatorul principal al intervenției, logic, mai sus de el nu putea fi nimeni. Decât ori ministrul, care nu avea funcție militară, ori un general. Și chiar și în rezervă… nu-i problemă, generalii pot da ordine…”.

Desecretizarea

„Eu asta am cerut în 2019. Desecretizarea… am avut banner-ul mare, cu care a plecat Marșul, desecretizați documentele operative din 10 august. Restul blablaurilor, ce ne apare nouă în dosarul ăsta, în imagini… ce ne spune Carmen Dan că avea informații cu postările noastre. Păi, e de mintea… no… pe bune… stiti cum făceam eu? Eu dacă mă duceam la serviciu PSD, spuneam că mă duc la Parlament”.

Astfel, Sandy Matei ține să vorbească despre posibilele legături de atunci dintre jandarmerie și Servicii: „La ora două noaptea, într-o seară, am făcut pariu cu un jurnalist și i-am spus că dacă spun acum că mă duc la Piața Universității și îmi pun corturile, vin trei mașini de jandarmi. La ora două noaptea am postat treaba asta pe pagina mea de Facebook. M-am dus în Piața Universității”.

Matei povestește cum totul în acele zile ar fi fost monitorizat cu mare atenție: „Mi-am prins o țigară și au apărut trei mașini de jandari, prieteni de-ai mei. Deci pe bune… puteam să pun acolo… deci… Să spună Carmen Dan, ministrul de Intern la aceea vreme, că ea avea informatii, caă serviciile i-au dus informații, postările lui Dide și al lui Angi?!”.

10 august și Corupția Ucide

„Pe bune? Și înca o chestie, o paranteză, Angi, care era din Corupția Ucide, era împotriva protestului din 10 august”, mai spune Matei. „Ei nu și-au dorit protest de genul ăsta, cu plecări, cu haos, cu stat acolo, cu corturi, cum v-am spus mai devreme, corturile blocate. Când s-a văzut amploarea, bineînțeles că s-au lipit și ei de protest”.

Astfel, Sandy amintește de cele întâmplate atunci, de implicare unor ONG-uri, dar și de respingerea altora. Și căsește această mișcare a fi una suspectă pentru el. „Dar dacă vă dați o zi de aminte, dacă ati fost acolo, ei erau undeva în spate, la Antipa, cu semnături, fără penali. Ei au stat acolo, în spate. Și apropo de treaba asta de stat în spate, unde au fost cele mai multe victime rănite? Unde s-au aruncat cu…? La Antipa. Unde era Șora? La Antipa. Păi, pe bune, cum să arunc eu cu bombă?”.

„Eu, ca militar, s-arunc, lui ăla de la Antipa, acolo se știe că stau numai hipsterii, și ăștia din față chemați de Bot, toți bărbați, să vină în față, să ne batem cu ei că avem legitimitate”, mai spune Matei. „Pe 1 august a fost un protest în fața Parlamentului, protest, dacă vă uitați la acele imagini, îi vedeți acum prin AUR și prin SOS. Erau ăia dacii veseli, dacii liberi, toți dacii erau acolo, toate alea cu biserica… Deci toți, toți. Eu sunt credincios, mă duc în fiecare duminică la biserică. Dar a ieșit cu o icoană, cu crucea pe stradă, e blasfemie. Bun”.

Nume și prenume

De altfel, Sandy spune că observat anumite lucruri încă de pe atunci, lucruri de i-au dat de gândit chiar din zilele de dinainte de protest: „Ăia de pe 1 august, toți, și serviciile știu treaba asta, poze, cu nume și prenume, îi cunosc, au fost pe 10 august în piață. Erau, însa cei care se erau în față, erau cei care aveau căștile de motorcicliști în cap, erau cei care aveau, mă rog… tot felul de măști. Eu mă duceam la ei și le spuneam cu nume și prenume: Băi, potolește-te. Te arunc în partea cealaltă la jandarmi”.

„Uite-l, îl chem pe-ăla, îl chem pe-ăla și te ia de aici”, mai povestește Sandy despre interacțiunile avut în zilele acelea cu protestatarii. După aceea, amintește din nou de posibilele implicații ale celor de la Jandarmerie și din Servicii: „Jandarmeria, serviciile știu că eu am conlucrat ziua aia cu forțele de ordine pentru a nu ieși ceea ce se dorea: vârsare de sânge. I-am ajutat și au redobândit gardurile”.

Apoi, Matei descrie și câteva cadre, povestește cu arăta atunci acea parte de București: „Gardurile care erau trase militărește spre centrul pieții, puse frumos aranjate și urmau să fie folosite. Cum se folosesc gardurile? Dacă ne uităm pe tutoriale ale anarhiștilor, veți vedea cum se folosesc gardurile. Ca niște… cum se numesc aia, berbeci. Intri în ei ca prin brânză”.

De la ceva pașnic...

„La fel s-a întâmplat și la ora patru. Până la ora patru, o zi jumate de protest al nostru, nu plecăm de aici până nu pleacă ei, a fost pașnic. Ca și cele 500 și de zile dinainte. Pașnic”. Iar apoi, după episoadele pașnice, spune când a fost momentul ce ar fi schimbat atunci lucrurile. „În momentul în care a venit Bot cu echipa din diaspora, așa cum am zis acolo, ăia care erau cu epoleti, se auzea din ei când dădeau din umeri, și aia… sunt filme cu nume și prenume”.

Sandy vine cu și mai multe detalii despre posibilele implicații ale celor din Jandarmerie: „În momentul când au intrat în piața Victoriei, la ora patru, au creat un meleu, în zona unde se intră de obicei în piață, la semafor, toată jandarmeria a venit acolo, au lăsat idiotii utili să continue acel scandal cu jandarmeria. Pentru că oricând aparea un scandal cu jandarmeria, veneau toți și începeau apără-hoția… nu stiu ce…”.

Un singur cuvânt: haos

„Ei au plecat, grupul, tot grupul a plecat mai departe, spunând, atenție, spunând, mergem la sediu PSD. Toată jandarmeria care era în rezervă de intervenție, care era în părculețul ăla, a intervenit să blocheze Kiseleff-ul. Iar ei au avut apoi, au făcut imediat dreapta, au avut drum liber către intrarea în guvern”, continuă povestealui Matei.

Ține să descrie apoi acest episod printr-un singur termen: haos. „În momentul ăla, ca și jandarmi, ca și echipe de jandarmi, nu mai erau decât cei care erau în sediu guvernului și i-ați văzut că au ieșit nepregătiți, n-aveau nici căști în cap, n-aveau nimic, era tot un haos. Din momentul ăla a început toată nebunia. Până atunci, în piață, eram o mie de persoane, zici ca eram la picnic. Din momentul ăla, totul a luat-o razna”, citează strictsecret.com.