Carambol pe șosea între două autorurisme și un TIR. Cinci persoane au fost rănite
- Mihnea Talau
- 5 decembrie 2019, 10:19
Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier produs joi dimineaţa pe DN 65, la Valea Mare, în apropierea municipiului Slatina. Două autoturisme şi un TIR au fost implicate în coliziunea de pe șosea.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, în zonă se circulă alternativ, fiind blocat sensul de mers Slatina - Piteşti, poliţiştii fiind prezenţi pentru dirijarea şi fluidizarea traficului.
Trei dintre persoanele rănite au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi alte două, un bărbat şi o femeie, au fost transportate la spital.
„În această dimineaţă, în jurul orei 7,00, a avut loc un accident rutier pe E 574 dinspre Slatina spre Valea Mare, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR. La faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru victime multiple, o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt. În urma evenimentului au rezultat cinci victime, trei dintre acestea au primit îngrijiri medicale la fata locului, două au fost transportate la spital (una de către echipajul SMURD şi una de ambulanţa SAJ)”, au precizat reprezentanţii ISU Olt, anunță Agerpres.