Caragiale, povestea unui „om sucit”. Viața lui Caragiale este plină de situații în care viața „s-a sucit”. Cei 60 de ani de viață au fost trăiți intens și cu o anumită duritate.

Caragiale a venit pe lume într-un mod special și a plecat la fel. Povestea „Cănuță om sucit” scrisă de el i s-ar potrivi.

Caragiale - nașterea și studiile

Caragiale s-a născut la Haimanale-Prahova în 30 ianuarie 1852. Azi, comuna este în Dâmbovița și îi poartă numel. Avea origine aromână. Primul strămoș nord-dunărean a venit ca plăcintar în suita domnitorului fanariot Ioan George Caragea. Numele său ar fi fost o compunere de cuvinte turcești: „kara”-negru și „giali”-oglindă. I s-ar potrivi pentru că el a surprins lumea în scrierile sale ca într-o oglindă magică.

Luca, tatăl lui Caragiale, a fost pasionat de teatru. A fost căsătorit cu o actriță de care s-a despărțit în fapt, niciodată în drept.  Mama lui Caragiale a fost concubina tatălui acestuia. Și-a început studiile cu un preot din Ploiești, apoi la Școala Domnească de acolo. Abia în clasa a V-a de liceu a ajuns la București. A început să studieze la Conservatorul Dramatic, prin mijlocirea fraților tatălui său Iorgu și Costache.

Caragiale - copist de instanță, sufleur de teatru, revizor școlar, dramaturg de geniu

La 20 de ani, Caragiale deja muncea, fiind copist de tribunal, sufleur la teatru. A lucrat apoi la Regia Monopolurilor, cunoscând lumea funcționarilor. Dintr-o legătură pasageră cu o funcționară i se va naște fiul cel mai cunoscut, Mateiu în anul 1885. În 1881, a fost revizor școlar în Neamț și Suceava dar și în Argeș-Vâlcea.  În 1889, se va căsători cu Ecaterina Burelly, având cu ea două fete și un băiat.

Până la finalul secolului al XIX-lea a mai fost Director al Teatrului Național din București, apoi a încercat să arendeze berării și birturi de gară sau în București, cum a fost de exemplu „Gambrinus” din București. A scris cele 8 piese dramatice care i-au asigurat calitatea de cel mai mare dramaturg român. La debutul secolului XX, a început să scrie „Momente și Schițe”, a scos „Moftul român”. Lumea berăriilor, funcționarilor amatori de halbe fără număr, intrigile sociale l-au făcut un maestru al umorului românesc. A scris de asemnea și proză.

Dramaturgul a surprins în dramele, comediile, farsele sale perioada creării statului modern. După aceea, la 1900-1901, a surprims moravurile societății deja construite. De aceea, teatrul și schițele, proza sa trebuie văzute ca o evoluție cronologică. Adică. a trecut de la elite politice, urbane, la marea masă a societății.

De ce a fost asemeni lui Cănuță, „un om sucit”?

În primul rând, Caragiale a fost înregistrat pe 1 februarie 1852. În al doilea rând, a fost un iubitor al femeilor. A înșelat fără să clipească, a iubit soții ale prietenilor și subordonaților săi. A rămas proverbială replica lui C.I.Nottara care l-a găsit în pat cu nevasta lui în lipsa lui: ”Bine Coane Iancule, nevasta ca nevata, dar și halatul și papucii?”. A avut relații și cu iubita lui Eminescu, Veronica Micle. Se pare că nici Mite Kremnitz, cumnata și amanta lui Maiorescu nu i-a fost indiferentă.

Cănuță „om sucit” are o viață dură și după ce moare, la câțiva ani, când e deshumat, e găsit sucit în sicriu. Caragiale s-a autoexilat la Berlin în 1905, trăind acolo din moștenirea unei mătuși până la 9 iunie 1912, când se zice că a murit în brațele Cellei Delavramcea, protejata sa. Când a fost adus în țară, cu trenul, vagonul cu sicriul său s-a pierdut prin triajul Gării de Nord.

O replică de zile mari

Caragiale a fost o dată abordat de către Petre P. Carp, lider al Junimii.  Fusese la început introdus de Eminescu. Se spune că la un moment dat, Carp i-ar fi zis pe la 1900 lui Caragiale: „Nene Iancule, nu te mai ține de „mofturi” (aluzie la Schițele din Moftul român), scrie și tu o piesă d-aia d-ale tale! Atunci, Caragiale i-a zis: „Coane Petrache, stai domnia ta, trei patru ani la guvernare și voi scrie și eu o piesă în 3-4 acte!”