Vlad cel Tânăr sau Vlăduț, fiul domnitorului Vlad Călugărul și al celei de-a doua soții a acestuia, Maria, urcă pe tronul Valahiei în februarie 1510.
El încearcă o apropiere de puternica familie a Craioveștilor care îl pregătea pe Neagoe Basarab (foto) ca să-i ia locul.
În încercarea de a elimina orice posibilă intervenție a pașilor otomani de la Dunăre, Vlăduț alege ca jurămintele de credință să fie făcute în fața lui Mehmet Beg, puternicul prinț otoman urmaș el însuși al Basarabilor.
Craioveștii în frunte cu Neagoe, vătaful de vânători, jurară că „De vom umbla noi cu vicleșug și de nu vom sluji domnului nostru Vladului Voievod în dreptate, să piiarză neamul și numele nostru dintr-această țară în veci”.
La rândul său voievodul îi asigură că „nu va face nici un rău acelui neam”.
Cu toate aceste frumoase jurăminte, relațiile dintre domn și puternica familie de boieri se înrăutățesc spre sfârșitul 1511, iar aceștia din urmă trec Dunărea și solicită sprijinul armat lui Mehmed Beg, invocând o tentativă a lui Vlad cel Tânăr de arestare și executare a lui Neagoe.
În ianuarie 1512, trupele otomane se îndreaptă spre București.
Vlăduț le iese în întâmpinare, dar cu cu pâine și sare, așa că „s-au bătut la Văcărești, den jos de București, și bătându-l, l-au prins viu și i-au tăiat pașa capul, supt un păr în București”, potrivit mărturiei stolnicului Constantin Cantacuzino.
După unele versiuni din cronicile muntene descriind viața patriarhului Nifon și după însuși spusele acestuia, cel ce l-a decapitat a fost chiar Neagoe, viitorul voievod.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
