Candidatura lui Nicușor Dan, contestată la CCR. Decizia vine marți

Candidatura lui Nicușor Dan, contestată la CCR. Decizia vine marțiNicușor Dan / Sursa Foto: Arhiva EVZ

A fost depusă o contestație la Curtea Constituțională a României, vizând decizia Biroului Electoral Central (BEC) referitoare la înregistrarea candidaturii independente a lui Nicușor Dan. Judecătorii CCR urmează să se pronunțe asupra acestei sesizări până marți.

Nicușor Dan, contestație asupra candidării la președinția României

În contestație se menționează că, deși Primarul Capitalei a afirmat pe propria răspundere că nu a avut colaborări cu fosta Securitate, CCR are obligația de a verifica autenticitatea informațiilor din acest document atunci când există suspiciuni, mai ales având în vedere că, în 2022, s-a stabilit în mod definitiv că un fost președinte al României, Traian Băsescu, a fost informator al Securității.

«În concret, la data de 10.06.2024 a circulat în spaţiul public un document prin care s-a arătat că domnul Nicuşor Dan, la vârsta de 17 ani, ar fi făcut poliţie politică. Documentul furnizat presei se numeşte „Raport privind încadrarea informativă a cetăţenilor care se deplasează în Australia, cu ocazia Olimpiadei Internaţionale de Matematică”. El este calificat drept ”„Strict Secret” şi a fost întocmit într-un exemplar unic», se transmite în contestaţie.

Primarul Capitalei, criticat pentru refuzul de a pune în executare hotărârile judecătoreşti

Primarul Capitalei mai este criticat pentru „refuzul sistematic de a pune în executare hotărârile judecătoreşti, care este de natură a submina puterea judecătorească în structura tripartită a statului de drept şi implicit funcţionarea optimă a acestuia”.

CCR, legea fugarilor

CCR. Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EVZ

„Ori candidat care aspiră să devină preşedinte al României are obligaţia de a promova integritatea sistemului democratic şi a instituţiilor fundamentale, de a respecta caracterul democratic al statului şi valorile şi principiile pe care acesta se întemeiază, iar nu un exemplu negativ care sporeşte neîncrederea publicului în efectivitatea justiţiei”, se menționează în cererea adresată CCR.

Candidatura lui Nicușor Dan, validată de BEC

Candidatura primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validată oficial duminică de Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidenţiale din 2025, conform unor surse politice.

Surse din cadrul BEC confirmă că candidatura lui Nicuşor Dan a primit validarea oficială.

Primarul Capitalei a depus vineri toate documentele necesare, inclusiv 240.000 de semnături de susţinere.