Când trebuie schimbate cauciucurile de iarnă cu cele de vară. Sfaturi utile pentru șoferi
- Nicolae Comănescu
- 1 februarie 2024, 06:05
Când trebuie schimbe cauciucurile de iarnă cu cele de vară. Mulți dintre conducătorii auto aleg să folosească același tip de anvelope pe parcursul întregului an. Ei trebuie să știe care sunt beneficiile cauciucurilor de vară.
Șoferii trebuie să se gândească că e momentul să își schimbe anvelopele de iarnă atunci când temperaturile încep să crească din ce în ce mai mult. Acest tip de anvelope sunt obligatorii atunci când drumul este acoperit cu polei, gheață sau zăpadă. În Codul Rutier nu este scrisă o dată exactă când cauciucurile trebuie schimbate, dar există o precizare potrivit căreia atunci când valorile termice sunt mai mari de 7 grade Celsius, acestea trebuie înlocuite cu anvelopele de vară.
Cauciucurile de iarnă asigură un nivel de siguranță corespunzător în cazul în care un șofer trebuie să frâneze de urgență atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă. Cei mai mulți conducători auto circulă cu cauciucurile de iarnă în perioada octombrie-aprilie, iar în restul anului cu anvelopele de vară. Cei care sunt prinși cu cauciucuri nepotrivite pentru perioada din an în care ne aflăm riscă o amendă de 2.900 de lei. Șoferul în cauză va rămâne și fără certificatul de înmatriculare al mașinii.
Care sunt beneficiile noilor anvelope
În ceea ce privește perioada în care pneurile de vară pot fi purtate, legislația nu prevede un moment sau care sunt condițiile pe care șoferii trebuie să șe respecte. Este important ca șoferii să țină cont de zona geografică în care se află. Cauciucurile de vară oferă rezerve de siguranță net superioare față de cele de iarnă la temperaturi de peste 7 grade Celsius, mai ales, atunci când se circulă pe carosabil ud. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu este recomandată circularea cu pneuri de iarnă pe tot parcursul anului.
Anvelopele de iarnă sunt fabricate pentru ca șoferul să se afle în siguranță când temperaturile sunt scăzute. Ele nu au același grad de siguranță când vremea se încălzește. În ciuda faptului că mulți dintre conducătorii auto aleg să folosească același timp de anvelope pe tot parcursul anului, polițiștii rutieri nu recomandă acest lucru. Șoferii trebuie să fie atenți la prognozele meteo, dar și la starea carosabilului. Aceste două lucruri îi vor ajuta să își dea seama când trebuie să schimne anvelopele, potrivit Ego.ro.