Când primești pensia mărită. Milioane de oameni vor să știe asta. Acum e clar!
- Lucian Ionescu
- 23 septembrie 2020, 22:57
După ce Parlamentul a votat marți amendamentul susținut de PSD la legea rectificării bugetare, liberalii au anunțat că o vor ataca la CCR.
Despre această situație, fostul judecător al Curţii Constituţionale din România Petre Lăzăroiu a afirmat, miercuri seară, la postul Antena 3, cum ar putea PNL să blocheze majorarea pensiilor cu 40%.
„Pe moment, pentru un termen, știu eu, luni, câteva luni bune, poate să blocheze creșterea pensiilor. Pentru că orice demers cere timp și întârzie aplicarea legii. Noi trebuie să ne amintim că legea aceasta nici nu trebuia să vină acum. Legea aceasta a fost votată cu o majoritate liniștitoare, a fost bugetată, ceea ce este extrem de important și după aceea, la orice întrebare, s-a pierdut firul: 'vom aplica legea, vom aplica legea', dar nu s-a spus niciodată că nu sunt bani", a explicat judecătorul Petre Lăzăroiu.
Iohannis susține că „Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită”
De partea liberalilor este și președintele Iohannis, care a afirmat că majorarea pensiilor ca fiind un act iresponsabil.
În acest context premierul Ludovic Orban a spus că PSD a făcut „un cadou otrăvit” pensionarilor, din pur egoism electoral şi a dovedit un comportament iresponsabil faţă de cetăţeni.
„Din păcate, unii competitor recurg la obișnuitele lor practici retrograde. Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi mințiți în timp ce bugetele locale sunt risipite, iar comunitățile stagnează în subdezvoltare. Ba, mai mult, aceeași politicieni se folosesc de majoritatea pe care o au în Parlament încă pentru a promova tot felul de legi electoraliste și populiste știind foarte bine că sunt inexplicabile în această perioadă de criză sanitară majoră în care bugetul de stat este deja pus în mare presiune.
Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită și să condamne generații întregi să plătească aceste costuri imense. Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului. România trebuie să progreseze, iar votul este cel mai important instrument pentru a impune o direcție nouă pozitivă”, a spus Klaus Iohannis.